Ioana în minunata lume a cărților

,,Creionul de tâmplărie" este o culegere de texte minunate, scrise în diverse împrejurări de Mircea Cărtărescu, un volum care reprezintă un superb elogiu adus iubirii pentru literatură. Am citit această carte fiind foarte entuziasmată și emoționată, deoarece ea reprezintă prima mea întâlnire (de foarte mult timp așteptată) cu universul unuia dintre cei mai cunoscuți și apreciați autori contemporani români, Mircea Cărtărescu. Întâlnirea a fost pe măsură așteptărilor: frumoasă, plină de învățături și emoții. Cu siguranță voi mai citi alte cărți semnate de Cărtărescu. Cartea cuprinde trei părți, preferata mea fiind cea care deschide volumul: ,,Cum i-am cunoscut". Celelalte două părți, ,,Creionul de tâmplărie" și ,,Gheață și foc" nu mi-au stârnit foarte mult interesul, dar luate ca ansamblu, cele trei părți alcătuitoare s-au potrivit și s-au completat reciproc perfect, dând cititorului ocazia să-l cunoască puțin atât pe Mircea Cărtărescu scriit...

Nu prea cumpăr impulsiv cărți, însă ,,Ultima vară în oraș" mi-a atras de la bun început atenția prin coperta foarte frumoasă și prin titlul sugestiv, care promitea o poveste încărcată de melancolie și tristețe, ceea ce am și regăsit oarecum în paginile romanului. Leo Gazzarra este protagonistul acestui roman, un tânăr ce nu pare că ar fi animat de dorința de reușită pe care o asociem de obicei tinereții. Fără un loc de muncă stabil și fără dorința de a se implica în mod real și serios în propria lui viață, acest personaj a reprezentat pentru mine, de la începutul și până la finalul romanului, o contradicție de principii și valori umane. Eu chiar cred că așa-zisa nepăsare în fața vieții de care dă dovadă protagonistul este un act cât se poate de copilăresc și inutil. Vârsta, societatea, anturajul îl obligă pe bună dreptate pe Leo să fie ceea ce ar trebui să fie un bărbat la 30 de ani: independent, stabil, cu principii clare de viață, mai pe scurt un om de ...

Imperator Caesar Marcus Aurelius Antonius Augustus este unul dintre cei mai cunoscuți împărați romani prin prisma campaniilor sale militare, dar și a înțelepciunii pe care a lăsat-o, fără să vrea, drept moștenire generațiilor viitoare. ,,Gânduri către sine însuși" nici măcar nu reprezintă titlul pe care Marcus Aurelius l-a ales pentru jurnalul său; împăratul roman se gândea că el este și va fi unicul cititor al acestuia. Volumul este structurat în 12 părți distinctive din care cititorul poate extrage o mulțime de idei care, puse în practică în viața de zi cu zi, devin de neînlocuit. Din prima parte reiese recunoștința pe care împăratul roman le-o purta tuturor celor care-l înconjoară și tuturor celor care l-au ajutat să-și formeze un caracter frumos prin insuflarea unor anumite calități, precum: bunătatea, generozitatea, milostenia, modestia etc. De la sclavi până la cele mai înalte demnități romane, autorul le este recunoscător tuturor pentru prietenia...

Oamenii afirmă foarte des că iubesc sufletul unui om, nu corpul acestuia. Pornind de la această idee foarte aclamată în zilele noastre, David Levithan scrie ,,Zi după zi", povestea lui A., un suflet bun și frumos, dar care nu are propriul corp, așa că zi după zi se vede nevoit să trăiască în trupul altor persoane. Din rațiuni mult prea înalte pentru înțelegerea lui limitată, A. nu poate petrece mai mult de 24 de ore în corpul unei ființe și nu se arată deranjat de acest aspect până în momentul în care o cunoaște pe Rhiannon. Rhiannon petrece o zi minunată împreună cu iubitul ei ursuz Justin, fără să știe că în corpul acestuia se afla în acea zi spiritul lui A. Atunci când A. decide să-i spună adevărul, întâlnind-o pe Rhiannon sub diverse înfățișări, pentru a demonstra veridicitatea celor spuse de el, fata se îndrăgostește. Iubirea lui Rhiannon pentru un spirit întâlnit sub mai multe ipostaze fizice are multe suișuri și coborâșuri. Mie mi-a plăcut foarte...

Mihail Sebastian este un scriitor interbelic foarte cunoscut și iubit de cititorii români, însă foarte puțini sunt cei ce știu că acesta a scris sub pseudonim și că numele său real este Iosif Hechter. În romanul ,,De două mii de ani" autorul prezintă atmosfera antisemită din România dinaintea celui De-al Doilea Război Mondial din propria sa experiență ca evreu, apreciat pentru cunoștințele sale culturale, dar marginalizat din cauza prejudecăților epocii. ,,De două mii de ani" debutează cu prefața lui Nae Ionescu, idolul lui Mihail Sebastian. Această prefață a șocat opinia publică din cauza spiritului antisemit care se resimte în ea. Pe parcursul cărții autorul redă cu acuratețe viața unui evreu român din acea perioadă tulbure a istoriei umanității. Evreii aveau drepturile negate, sufereau abuzuri nejustificate, erau priviți drept niște elemente dăunătoare societății deși ei în realitate nu au greșit cu nimic pentru a merita să fie supuș...

Cutia poștală numită Kindred Spirit din Carolina de Nord este un loc pe care eu îl găsesc foarte fascinant. Această cutie, amplasată în mijlocul pustiului, aparținând nimănui și în același timp tuturor, ascunde povești de viață surprinzătoare. Kindred Spirit este locul în care milioane de oameni, sub binecuvântarea anonimatului, își scriu povestea de viață, un eveniment care i-a marcat sau orice alt aspect important al existenței lor. Apoi, poate pentru a fi povață sau învățătură de minte altora, sau poate pur și simplu doar pentru a se elibera de un trecut mai mult sau mai puțin dorit, acești oameni lasă scrisoarea pe care au scris-o în cutia poștală, pentru a fi citită de străinii ce vor trece pe acolo. Căutând inspirație pentru scrierea unui nou roman, Nicholas Sparks, aflând de existența acestui loc, decide să-l viziteze pentru a găsi o poveste demnă de a fi pusă în atenția publicului cititor. Norocul i-a surâs autorului. Ajungând la Kindred Spirit, Nichol...

,,Ei bine, doctore, cine n-a văzut Ciuleandra nu-și poate închipui ce înseamnă beția dansului! Pornește ca o horă oarecare, foarte lent, foarte cumpătat. Jucătorii se adună, se înșiră, se îmbină. [...] Pe urmă, când se pare că oamenii s-au încins puțin, muzica prinde a se agita și a se iuți. Ritmul jocului se accelerează, firește, jucătorii, cuprinși de după mijloc, formează un zid compact de corpuri care se mlădie, se îndoaie, se răsucește și tresaltă cum poruncesc lăutarii. Cu cât se aprind mai tare jucătorii, cu atât și muzica se ațâță, devine mai zvăpăiată, mai sălbatică. [...] Apoi deodată, cu toții, cu pașii săltați și foarte iuți, pornesc intr-un vârtej. [...] Acum șirul, tot încovoindu-se și strângându-se, ca un șarpe fantastic, începe să se încolăcească, să se grămădească, până ce se transformă parcă într-un morman de carne fierbinte, care se zvârcolește pe loc un răstimp, ca apoi, pe neașteptate, să se destindă iarăși, ostenit ori prefăcut... Dar lăutarii se înfur...