,,Zi după zi" de David Levithan (recenzie)
Oamenii afirmă foarte des că iubesc sufletul unui om, nu corpul acestuia.
Pornind de la această idee foarte aclamată în zilele noastre, David Levithan scrie ,,Zi după zi", povestea lui A., un suflet bun și frumos, dar care nu are propriul corp, așa că zi după zi se vede nevoit să trăiască în trupul altor persoane. Din rațiuni mult prea înalte pentru înțelegerea lui limitată, A. nu poate petrece mai mult de 24 de ore în corpul unei ființe și nu se arată deranjat de acest aspect până în momentul în care o cunoaște pe Rhiannon.
Rhiannon petrece o zi minunată împreună cu iubitul ei ursuz Justin, fără să știe că în corpul acestuia se afla în acea zi spiritul lui A. Atunci când A. decide să-i spună adevărul, întâlnind-o pe Rhiannon sub diverse înfățișări, pentru a demonstra veridicitatea celor spuse de el, fata se îndrăgostește.
Iubirea lui Rhiannon pentru un spirit întâlnit sub mai multe ipostaze fizice are multe suișuri și coborâșuri.
Mie mi-a plăcut foarte mult această carte, care transmite un mesaj foarte interesant și care este în același timp o lectură foarte lejeră. De asemenea, acest roman mi s-a părut original și inedit, eu nu am mai citit până acum o carte care să abordeze o temă asemănătoare.

Comentarii
Trimiteți un comentariu