Ioana în minunata lume a cărților

A venit vremea să prezint una dintre cele mai frumoase povești de iubire citite de mine vreodată, romane ce au stat la baza unui ecranizări cinematografice de succes. Modul simplu, fără pretenții al autorului mă face să nu simt nevoia să prezint povestea celor doi îndrăgostiți în termeni foarte dificili. "Poveste de iubire" prezintă istoria amoroasă a doi tineri, Oliver și Jenny, ce par că nu au nimic în comun în afara facultății prestigioase la care studiază. Povestea celor doi tineri e presărată de momente idilice, minunate, dar și de unele obstacole, precum dezaprobarea părinților lui Oliver în fața relației celor doi protagoniști. Tânărul făcea parte dintr-o familie veche, cu tradiție, iar părinții săi nu vedeau posibilă iubirea celor doi din cauza inferiorității sociale a lui Jennifer. Iubirea nu cunoaște clasele sociale, iubirea nu ține cont de nimeni și nimic. Nepăsându-i de fermul răspuns al părinților săi, Oliver decide să-și întemeieze o f

Unul dintre cele mai frumoase sentimente trăite vreodată de mine, în postura de cititor, este cel al descoperirii a unei noi cărți preferate. "Fata care citea în metrou" este una dintre cărțile dragi mie și nu este greu să-ți dai seama de ce: romanul are ca temă principală descoperirea cărților, lumea minunată a ficțiunii.  Juliette are parte de o nouă viață după ce îl întâlnește pe Soleman, un împătimit al cititului. Cu ajutorul acestuia, tânăra protagonistă își dă seama cât de greșită e calea pe care a decis s-o urmeze în viață și decide să-și dedice existența unui singur scop, acela de a face cunoscută întregii lumi puterea de neegalat a cărților. Întâlnindu-se întâmplător și fiind fascinată de misterul ce trona în jurul bărbatului, Juliette nu stă mult pe gânduri și acceptă propunerea acestuia, care simte că tânăra se află la o răscruce importantă a vieții: aceea de a renunța la locul ei de muncă, care nu-i aducea nicio satisfacție și să devină

Suferința reprezintă o temă foarte greu de abordat, un subiect controversat și o trăire ce se dovedește adesea distructivă pentru cine o trăiește. Fericiți în intimitatea căminului lor, mulți oameni refuză să creadă că suferința ar putea fi mai mult decât o stare trecătoare. Ignoranța aceasta deliberată pune un zid între cei care au nevoie de ajutor și cei din jur, incapabili să ofere sprijin din cauza nepăsării. Îmi este foarte greu să scriu despre acest roman, deoarece este una dintre cele mai copleșitoare cărți pe care le-am citit vreodată. După încheierea lecturii, care m-a istovit asemenea parcurgerii unui drum lung, anevoios, am rămas cu o senzație amară, în încercarea de a asimila acest adevăr dur, dar cât se poate de real, care răzbate din fiecare pagină a romanului: viața poate chinui la nesfârșit un om, îl poate istovi, în ciuda dorinței sale de a fi mai bun și de a demonstra faptul că nu merită, pur și simplu nu merită toate greu

Observ cu scepticism și cu o oarecare îngrijorare tendința generală a cititorilor de azi de a se îndepărta, fără nicio explicație, de poezie. Nu mai citim poezie pentru că, trăind într-o eră în care sentimentele cele mai sincere sunt cenzurate pentru a lăsa loc mult lăudatului autocontrol și banalității, ne temem cu adevărat de ce ar putea scoate la iveală lectura unui simplu poem din sinele nostru atât de bine controlat. Trăim niște vremuri în care ne temem să ne cunoaștem propriul sine. Trăim într-o epocă în care ajungem să înțelegem mai bine sentimentele celui de lângă noi decât propriile trăiri. Poeziile sunt scrise pentru inimile deschise, pentru cei care nu se tem să simtă chiar și cele mai puternice sentimente, care i-ar putea schimba pentru totdeauna. Pentru că acesta este darul poeziei: are puterea de a schimba oamenii. Poezia se diferențiază enorm de de proză, însă cred eu că cel mai pregnant aspect al liricii este acela că o trăire intensă, ajunsă în mâinile pot

Una dintre cele mai grele decizii pe care un om este nevoit să le ia pe parcursul existenței sale este aceea de a alege dacă pleacă sau dacă rămâne. Rămâi pentru că iubești sau pleci pentru că simți că ai nevoie de o nouă perspectivă asupra vieții? Uneori iubirea se poate dovedi toxică și împovărătoare, obligându-te să renunți la ea, oricât de grea și obositoare ar fi ruptura. În "Florile pierdute ale lui Alice Hart", Holly Ringland abordează teme de o sensibilitate acută, precum iubirea toxică, singurătatea și tragedia în cadrul familiei. Copilăria lui Alice nu a fost una ușoară. Trăind alături de o mamă depresivă și un tată abuziv, protagonista va resimți și la maturitate frica pe care i-a inoculat-o relația nearmonioasă cu părinții ei. Un părinte sever, care-și va maltrata atât fizic cât și psihic copilul îi lasă acestuia cea mai îngrozitoare moștenire: frica, neîncrederea în cei din jur, dar și dorința obsesivă de a se face remarcat și de folos.

"Castelul de sticlă" este o biografie atât de frumoasă și sinceră, cum rar mi-a fost dat să citesc. Din paginile acestui roman răzbate iertarea sinceră pe care Jennette Walls, aflată în ipostaza omului adult, o oferă, în numele copilului ce a fost odată, părinților ei. Rex și Rose Marie Walls sunt doi părinți atipici care, ignorând liniștea și siguranța oferită de un cămin, decid să-și crească cei patru copii într-un mod neconvențional, mutându-se dintr-un loc într-altul. Abia ajunsă la maturitate, Jeannette își va da seama de faptul că nu dorința părinților ei de a le arăta copiilor lumea a fost cea care a stat la baza mutărilor frecvente, ci imposibilitatea părinților ei de a fi responsabili. Poate exista în rău o fărâmă de bine? Da,se poate. Și cel mai adesea există. În ciuda faptului că părinții ei nu au fost capabili să-i ofere o copilărie liniștită, Jeannette îi iubește. De ce ai iubi răul? Voi încerca să redau acest aspect în toate cele care urmează. Ce

Abordând pe o scară largă tema marginalizării, Delia Owens scrie un roman colosal, apreciat încă de la apariție de milioane de cititori. "Acolo unde cântă racii" este povestea Kyei, fata mlaștinii. Abandonată de întreaga ei familie în copilărie din cauza condițiilor vitrege de viață, protagonista trăiește într-un colț de civilizație, ghidându-se după legile nescrise ale naturii. Kya s-a întreținut singură, după propriile puteri, încă de la vârsta fragedă de 10 ani. Tate, prietenul ei cel mai bun, este cel ce o va învăța pe tânără să scrie și să citească, pentru că aceasta nu va merge la școală, speriată fiind de părerea celor din jur despre ea. Mica comunitate în care trăia o privea pe Kya cu scepticism și ură. Deși fetița nu le-a făcut niciun rău celor din jur, aceștia se temeau de modul Kyei unic de viață, refuzând să o primească în rândul lor și să o ajute. "Săltărețul", un negru care luptă cu prejudecățile albil