,,Ciuleandra" de Liviu Rebreanu (recenzie)

,,Ei bine, doctore, cine n-a văzut Ciuleandra nu-și poate închipui ce înseamnă beția dansului! Pornește ca o horă oarecare, foarte lent, foarte cumpătat. Jucătorii se adună, se înșiră, se îmbină. [...] Pe urmă, când se pare că oamenii s-au încins puțin, muzica prinde a se agita și a se iuți. Ritmul jocului se accelerează, firește, jucătorii, cuprinși de după mijloc, formează un zid compact de corpuri care se mlădie, se îndoaie, se răsucește și tresaltă cum poruncesc lăutarii. Cu cât se aprind mai tare jucătorii, cu atât și muzica se ațâță, devine mai zvăpăiată, mai sălbatică. [...] Apoi deodată, cu toții, cu pașii săltați și foarte iuți, pornesc intr-un vârtej. [...] Acum șirul, tot încovoindu-se și strângându-se, ca un șarpe fantastic, începe să se încolăcească, să se grămădească, până ce se transformă parcă într-un morman de carne fierbinte, care se zvârcolește pe loc un răstimp, ca apoi, pe neașteptate, să se destindă iarăși, ostenit ori prefăcut... Dar lăutarii se înfurie că s-a înmuiat jocul, își întărâtă iar cântecul, mai puternic, mai stăruitor. Șiragul de jucători, parc-ar vrea să sfideze și să stârnească pe lăutari, se repede mai furtunos, picioarele hurducă pământul cu bătăile, vârtejul pornește din nou, mai strâns, mai încăpățânat. [...] Și așa, jocul pare că va continua până ce toți jucătorii își vor topi sufletele într-o supremă înflăcărare de pasiune dezlănțuită... Dar, brusc, ca și când l-ar fi tăiat cu foarfece, cântecul se frânge și îngrămădirea de tineri se risipește într-un hohot de râs sălbatic..."

Urmărind intensitatea, iar mai apoi pierderea totală pe care acest dans atât de emblematic pentru societatea rurală românească îl inspiră dansatorilor, Liviu Rebreanu transpune drama protagonistului său, Puiu Faranga, într-o succesiune de fapte care au aerul unei ciuleandre foarte rapide și intense, care se va dovedi în cele din urmă fatală pentru sufletul pe care-l mistuie. Puiu Faranga, tânăr burghez bucureștean, cunoscut în înaltele cercuri drept un mare cuceritor, schimbă cursul vieții lui pentru totdeauna atunci când, aparent fără niciun motiv, o ucide pe soția lui, Madeleine, sugrumând-o. Fiind fiul lui Policarp Faranga, politician foarte avut și temut, Puiu este internat într-un sanatoriu, pentru a se mușamaliza crima și pentru a se evita un scandal, care ar fi fost dezastruos pentru cariera tatălui său. Madeleine era o femeie exemplară, care trecea foarte ușor cu vederea peste infidelitățile soțului... oare de ce a ucis-o acesta? A avut Puiu un acces scurt de nebunie? I-a greșit cu ceva soția lui în lunga lor căsnicie? Urmărind relația celor doi încă de la începuturile sale, când Faranga a cunoscut-o pe Mădălina (ce avea să devină Madeleine) în satul ei natal, la ciuleandra, autorul redă trauma unui suflet zbuciumat de incertitudini și remușcări.
Doctorul Ursu, psihiatrul care se ocupă de starea lui Puiu, are în fața acestuia o atitudine detașată, dar în spatele răcelii cu care își tratează pacientul se ascunde mai mult decât profesionalism...

Liviu Rebreanu este și în ,,Ciuleandra" același observator lucid, același bun cunoscător al psihologiei umane și același autor care aduce literaturii o grandoare care cu greu poate fi cuprinsă în cuvinte.
Puiu Faranga reprezintă cu ușurință și din toate punctele de vedere tipul tânărului cuceritor și nepăsător de consecințele faptelor sale. Protagonistul este un om ajuns la o răscruce de principii și idei. În spate, se arată vechea viață, fără nicio mulțumire de lungă durată. În fața sa se află promisiunea unei existențe spirituale care ar putea compensa orice altă lipsă. În noua sa situație lui Puiu vechea sa existență i se pare grosolană și lipsită de ceea ce caută toți oamenii: fericirea și acceptarea propriului sine. Indiferent de deznodământ, tânărul își promite că nu se va mai întoarce niciodată la vechiul stil de viață.
Curajul de a accepta faptul că a greșit este un element esențial pentru a porni în căutarea adevărului din spatele propriei crime, iar Puiu este foarte conștient de acest aspect. Înfruntarea propriei mârșăvii este îngrozitoare pentru orice om, iar pentru Puiu se dovedește a fi catastrofală.
Omul, cât trăiește, nu se mulțumește niciodată cu ce are și mereu râvnește la mai mult. Puiu Faranga, în ciuda faptului că avea o soție frumoasă, elegantă și educată, avea mereu, în afara căsătoriei, mai multe aventuri galante. Deși își aprecia și iubea soția, tânărul Faranga nu-și putea înfrâna această atitudine adulteră.
Dorința lui Puiu de a afla ce l-a determinat să o omoare pe Madeleine se desfășoară la fel ca jocul ciuleandrei: atitudinea personajului principal este la început potolită, liniștită, ca mai apoi tot ce a făcut în viața lui să-l copleșească și obosească precum cel mai rapid dans.

Un alt personaj interesant al romanului, deși vag creionat, este doctorul Ursu, un suflet nobil, înzestrat cu o tărie de caracter fabuloasă. Chiar dacă îl are în fața lui pe cel care i-a distrus, fără să știe, toate șansele la fericire, doctorul Ursu dă dovadă de profesionalism atunci când decide să nu lase viața personală să-și facă simțit ecoul în chestiunile ce privesc munca.
Societatea rurală și tradițiile românești își fac, ca în orice operă citită până acum de mine scrisă de Rebreanu, prezența simțită prin relatările pline de viață și patos ale satului și locuitorilor acestuia.
În încheiere, recomand acest roman care se face remarcat atât în literatura română, cât și printre celelalte opere ale autorului prin alegerea unui laitmotiv foarte sugestiv, în jurul căruia Rebreanu detaliază un destin.