Ioana în minunata lume a cărților

1. Pentru cititorii care nu au avut încă ocazia să vă cunoască, care considerați că sunt cele câteva detalii semnificante pe care ați dori să le știe? Sunt psiholog şi autoare a şase cărţi. Dacă aş avea timp, aş scrie mereu, nu m-aş sătura niciodată. Starea pe care mi-o dă scrisul e o stare de agonie (pentru că mă consumă) şi de extaz (pentru că mă eliberează). E o stare plăcută, de care sunt dependentă. Pentru mine, a scrie înseamnă a trăi, pentru că nu mă pot exprima în niciun fel mai bine decât o fac prin cuvintele scrise. Iubesc arta şi oamenii. Iubesc viaţa, oricât de grea este uneori. Îmi place să văd frumuseţea din ceilalţi, oricât de ascunsă ar fi, aşa cum îmi place să descopăr soarele după nori. Sunt un om simplu şi ştiu că fericirea vine din lucrurile mărunte de zi cu zi. Fericirea autentică, profundă şi de durată, există doar aici şi acum, în prezent, bucurându-te de tot ce ai făcut şi de tot ce ţi-a oferit viaţa. 2. De unde provine pasiune...

"Război" pare a fi un termen lipsit de conținut și de sens în actualitatea secolului al XXI-lea. În intimitatea camerei mele, cu siguranța de nezdruncinat că nimic nu mi se poate întâmpla, mi-a venit foarte greu să-mi imaginez lupta pe care unii oameni o duc pentru supraviețuire. "Lumea a treia" este sintagma sub care sunt cunoscute popoarele în curs de dezvoltare economică, politică și socială. Una dintre aceste țări este Siria, o țară măcinată de ororile războiului civil care a decimat o mare parte a populației. "Apicultorul din Alep" este un roman de o actualitate acută, scris de către Christy Lefteri în urma experienței sale dintr-o tabără de refugiați din Atena. Catea are ca prim plan efectele devastatoare pe care războiul le lasă asupra societății umane în general, dar și asupra vieților a mii de oameni, în particular. Nuri, un tânăr apicultor din Alep, își vede întreaga viață distrusă de consecințele luptei civile. După ce razboiul...

Prietenia reprezintă cel mai de preț dar pe care un om îl poate primi. Atunci când ai un tovarăș alături, te bucuri de prezența cuiva care va încerca să-ți înțeleagă emoțiile și ideile. Un prieten reprezintă o cale sigură către fericire. Tom, un tânăr englez de 23 de ani, visează de când se știe să aibă parte de aventuri de neuitat, de trăiri neexplorate de către nimeni până atunci.  Când i se oferă slujba de profesor rezident într-o școală din America de Sud, acesta acceptă postul, neluând în seamă starea politică și economică instabilă ce domnea în acel moment acolo. Aflându-se în căutarea necunoscutului, Tom va trăi cea mai intensă și neprevăzută experiență a vieții sale: prietenia cu un pinguin pe care l-a salvat de la moarte. Magellan, căci așa a fost numit pinguinul, îl va schimba pe Tom, în ciuda timpului scurt pe care cei doi îl petrec împreună. Pinguinul, având doar pretenția de a fi hrănit și îngrijit, îi oferă prietenului său atât ...

A venit vremea să prezint una dintre cele mai frumoase povești de iubire citite de mine vreodată, romane ce au stat la baza unui ecranizări cinematografice de succes. Modul simplu, fără pretenții al autorului mă face să nu simt nevoia să prezint povestea celor doi îndrăgostiți în termeni foarte dificili. "Poveste de iubire" prezintă istoria amoroasă a doi tineri, Oliver și Jenny, ce par că nu au nimic în comun în afara facultății prestigioase la care studiază. Povestea celor doi tineri e presărată de momente idilice, minunate, dar și de unele obstacole, precum dezaprobarea părinților lui Oliver în fața relației celor doi protagoniști. Tânărul făcea parte dintr-o familie veche, cu tradiție, iar părinții săi nu vedeau posibilă iubirea celor doi din cauza inferiorității sociale a lui Jennifer. Iubirea nu cunoaște clasele sociale, iubirea nu ține cont de nimeni și nimic. Nepăsându-i de fermul răspuns al părinților săi, Oliver decide să-și întemeieze o f...

Unul dintre cele mai frumoase sentimente trăite vreodată de mine, în postura de cititor, este cel al descoperirii a unei noi cărți preferate. "Fata care citea în metrou" este una dintre cărțile dragi mie și nu este greu să-ți dai seama de ce: romanul are ca temă principală descoperirea cărților, lumea minunată a ficțiunii.  Juliette are parte de o nouă viață după ce îl întâlnește pe Soleman, un împătimit al cititului. Cu ajutorul acestuia, tânăra protagonistă își dă seama cât de greșită e calea pe care a decis s-o urmeze în viață și decide să-și dedice existența unui singur scop, acela de a face cunoscută întregii lumi puterea de neegalat a cărților. Întâlnindu-se întâmplător și fiind fascinată de misterul ce trona în jurul bărbatului, Juliette nu stă mult pe gânduri și acceptă propunerea acestuia, care simte că tânăra se află la o răscruce importantă a vieții: aceea de a renunța la locul ei de muncă, care nu-i aducea nicio satisfacție și să devină ...

Suferința reprezintă o temă foarte greu de abordat, un subiect controversat și o trăire ce se dovedește adesea distructivă pentru cine o trăiește. Fericiți în intimitatea căminului lor, mulți oameni refuză să creadă că suferința ar putea fi mai mult decât o stare trecătoare. Ignoranța aceasta deliberată pune un zid între cei care au nevoie de ajutor și cei din jur, incapabili să ofere sprijin din cauza nepăsării. Îmi este foarte greu să scriu despre acest roman, deoarece este una dintre cele mai copleșitoare cărți pe care le-am citit vreodată. După încheierea lecturii, care m-a istovit asemenea parcurgerii unui drum lung, anevoios, am rămas cu o senzație amară, în încercarea de a asimila acest adevăr dur, dar cât se poate de real, care răzbate din fiecare pagină a romanului: viața poate chinui la nesfârșit un om, îl poate istovi, în ciuda dorinței sale de a fi mai bun și de a demonstra faptul că nu merită, pur și simplu nu merită toate greu...

Observ cu scepticism și cu o oarecare îngrijorare tendința generală a cititorilor de azi de a se îndepărta, fără nicio explicație, de poezie. Nu mai citim poezie pentru că, trăind într-o eră în care sentimentele cele mai sincere sunt cenzurate pentru a lăsa loc mult lăudatului autocontrol și banalității, ne temem cu adevărat de ce ar putea scoate la iveală lectura unui simplu poem din sinele nostru atât de bine controlat. Trăim niște vremuri în care ne temem să ne cunoaștem propriul sine. Trăim într-o epocă în care ajungem să înțelegem mai bine sentimentele celui de lângă noi decât propriile trăiri. Poeziile sunt scrise pentru inimile deschise, pentru cei care nu se tem să simtă chiar și cele mai puternice sentimente, care i-ar putea schimba pentru totdeauna. Pentru că acesta este darul poeziei: are puterea de a schimba oamenii. Poezia se diferențiază enorm de de proză, însă cred eu că cel mai pregnant aspect al liricii este acela că o trăire intensă, ajunsă în mâinile pot...