Interviu cu scriitoarea Maria Dumitrașcu

1. Pentru cititorii care nu au avut încă ocazia să vă cunoască, care considerați că sunt cele câteva detalii semnificante pe care ați dori să le știe?

Sunt psiholog şi autoare a şase cărţi. Dacă aş avea timp, aş scrie mereu, nu m-aş sătura niciodată. Starea pe care mi-o dă scrisul e o stare de agonie (pentru că mă consumă) şi de extaz (pentru că mă eliberează). E o stare plăcută, de care sunt dependentă. Pentru mine, a scrie înseamnă a trăi, pentru că nu mă pot exprima în niciun fel mai bine decât o fac prin cuvintele scrise. Iubesc arta şi oamenii. Iubesc viaţa, oricât de grea este uneori. Îmi place să văd frumuseţea din ceilalţi, oricât de ascunsă ar fi, aşa cum îmi place să descopăr soarele după nori. Sunt un om simplu şi ştiu că fericirea vine din lucrurile mărunte de zi cu zi. Fericirea autentică, profundă şi de durată, există doar aici şi acum, în prezent, bucurându-te de tot ce ai făcut şi de tot ce ţi-a oferit viaţa.

2. De unde provine pasiunea dumneavoastră pentru literatură, pentru scris?

Pasiunea pentru literatură mi-a fost insuflată de tatăl meu, de când eram copil. Avem mai multe biblioteci în casă, adevărate comori pe care le-a lăsat în urma lui. Într-o zi am pus mâna pe o carte şi am devorat-o pe toată. Am continuat să citesc şi să mă îndrăgostesc de cărţi. Am ştiut că le iubesc pentru totdeauna atunci când am început să le sorb parfumul, să le mângâi, să le ţin la piept, să-mi fie ca nişte prietene bune. Tatăl meu era tare mândru când mă vedea citind. Cred că nu a existat zi din viaţa lui să nu citească. Şi pasiunea pentru scris tot de la el am moştenit-o. Când eram copil, aveam mereu jurnale în care scriam. Scriam şi pe caiete la şcoală. Poezii, trăiri, povestioare, orice mă ajuta să îmi exprim sentimentele. Atunci când eşti o fire sensibilă şi visătoare, e imposibil să nu fii atras de o formă de artă prin care să poţi să-ţi exprimi tot tumultul. 

3. De unde preluați inspirația pentru scrierea operelor dumneavoastră?

Din realitate. Imaginaţia mi-e stimulată de tot ceea ce trăiesc şi descopăr în mine şi în ceilalţi. A scrie înseamnă a explora ce e înăuntrul tău, dar şi în afara ta. Înseamnă a umbla prin tine, ca printr-un loc pe care nu-l cunoşti pe tot, pentru a descoperi lucruri noi.

4. Cum este să fiți scriitoare pe piața literară din România?

Este dificil. Ca autor necunoscut, pentru a reuşi să ajungi la mulţi cititori, nu ai nevoie doar de talent literar, ci şi de mult noroc. Editurile mari te ignoră, editurile mici şi mijlocii îţi cer mulţi bani pentru a-ţi publica cartea, bani pe care poate nu îi ai, iar din vânzări îţi revine un procent foarte mic. De promovarea cărţii, editurile mici se ocupă prea puţin, aşadar, tot tu va trebui să faci asta, ceea ce înseamnă costuri în plus. Dacă nu ai bani, o alternativă bună este să publici independent. Totuşi, chiar dacă cărţile îţi vor fi citite, nu vor ajunge la foarte mulţi cititori.

5. Care este istoria din spatele pseudonimului "Aimée" ?

Numele „Aimée" provine de la cuvântul „aimer” (a iubi, în limba franceză). În clasa a 9-a, am citit primul roman de dragoste care şi-a lăsat un ecou puternic în mine: „Invitaţie la vals”, de Mihail Drumeş. Protagonista romanului era alintată astfel. Tot atunci mi-am făcut primul blog şi m-am îndrăgostit prima oară. Eu eram Aimée pentru el, iar el pentru mine era Dor, ca în carte. N-am ştiut atunci că pseudonimul Aimée va rămâne, chiar dacă prima dragoste nu. 

6. Cum vi se pare că primesc cititorii țării noastre operele scrise de autori contemporani români?

Eu cred că sunt sceptici pentru că operele scrise de autori români nu sunt la fel de promovate. Cititorii din România citesc adesea doar bestsellerurile, care, în general, sunt din afară.

7. Ce sentimente v-au încercat atunci când ați avut ocazia să țineți în mână prima dumneavoastră carte tipărită?

A fost magic. Am strâns-o la piept şi i-am respirat parfumul.

8. Care sunt scriitorii care v-au influențat activitatea literară? Prin ce aspecte v-au influențat aceștia?

Cred că toţi scriitorii, consacraţi sau anonimi, cărora le-am citit şi trăit operele, şi-au lăsat amprenta în stilul meu de a scrie. Ca scriitori români, îi pot aminti pe Mihail Drumeş, Mircea Eliade, Ionel Teodoreanu şi Emil Cioran. Ca scriitori străini: Goethe, Dostoievski, G.G. Marquez şi Fernando Pessoa. Au rezonat mult cu trăirile dinlăuntrul meu şi din fiecare am luat ceva. 

9. Ce simțiți atunci când scrieți?

Viaţă, eliberare, pierdere de sine şi regăsire. E ca atunci când ţi-e sete şi bei în sfârşit apă. Trăieşti momentul, uitând de tot ce se petrece în jurul tău.