,,Suferințele tânărului Werther" de Goethe

Eu găsesc în persoana lui Goethe un suflet sensibil, atât de vulnerabil la propriile gânduri, care-l mistuiesc. Iar acest patos la existenței se resimte cu o forță foarte covârșitoare și în romanul care l-a consacrat în rândul celor mai mari prozatori din lume, ,,Suferințele tânărului Werther".
S-au scris milioane de cuvinte, cărți, fraze despre iubire, atât de multe și totuși rămân în continuare atâtea de spus despre această trăire minunată.

Werther este unul dintre cele mai complexe personaje pe care le-am întâlnit până acum. Acesta este un tânăr care crede că viața privată de emoții este lipsită de sens, tocmai de aceea Werther este un suflet care își permite să simtă cu adevărat, fără a apela la normele sociale pentru a tempera ceva imposibil de diminuat.
Viața protagonistului se schimbă irevocabil și pentru totdeauna atunci când o cunoaște pe frumoasa Lotte.
Iubirea este aducătoare de bucurii, dar și de suferință, atunci când nu este împărtășită.
Să fi fost oare nebunie din partea lui Werther faptul că-și consolidează sentimentele pentru Lotte, știind că tânăra îl iubește pe Albert și îi este promisă acestuia? Sau să fi fost doar exprimarea unei trăiri sincere și pure, cum rar oamenilor le este dat să trăiască?

Werther este un dramatic, vede viața oarecum nerealist, mult prea pătimaș. Deși cei din jur, inclusiv Lotte, care era conștientă de sentimentele tânărului, încearcă să-l tempereze, această acțiune nu are succes, iar Werther, deși realizează inutilitatea trăirilor sale, continuă să-și alimenteze sentimentele cu reverii, iluzii și speranțe deșarte.
Patosul tinereții, sentimentul că lumea este la picioarele sale, sentimentul că dreptatea absolută este cunoscută doar de el, îl fac pe protagonist să emită niște judecați de valoare pentru cititor.

Iubirea tânărului pentru frumoasa lui se poate rezuma foarte ușor prin cuvântul idolatrizare. Lotte, în ochiul celui care o îndrăgea, nu avea niciun defect, era întruchiparea unui înger pe pământ. Werther ignora toate celelalte aspecte ale vieții care nu aveau legătură cu obiectul adorației sale.
Mistuit de propria înflăcărare, acest personaj atipic al literaturii universale trăiește zbuciumul unui om neînțeles de cei din jurul său, care vedeau în dăruirea acestuia doar nechibzuință.
Când este obosit de propriile trăiri, Werther invidiază liniștea pe care oamenii care s-au mulțumit cu o viață lipsită de prea multe trăiri emoționale o au. El invidiază rutina, dar nu și-o dorește, considerând sacre gândurile sale atât de pătimașe.

Fiind un tânăr cu ambiții artistice, Werther vede în orice exprimare a frumuseții chipul iubitei, care-i stăruie în minte zi și noapte, fără a-i oferi răgaz.
Nararea poveștii de amor este presărată cu descrieri sublime ale naturii, care este prezentată ca fiind vie și strălucitoare, rezonând cu cele mai profunde trăiri ale protagonistului.
Dacă ar fi să comparăm pasiunea tânărului cu un foc, ar fi lesne de redat finalul său tragic. Acest foc lăuntric care l-a adus în pragul colapsului îi aduce protagonistului moartea mult prea așteptată de acesta.
În lipsa iubirii, viața nu are sens. Dar când iubirea există și îi este imposibil să se manifeste, moartea devine unica obțiune.
Am citit pe nerăsuflate acest roman, a cărui lectură m-a intrigat peste măsură.

Pentru cei deschiși, conștienți de faptul că oamenilor le este dat să știe atât de puține, Werther este un personaj periculos, care le arată într-un mod în același timp delicat și brutal cât de ipocriți suntem. Cât de puține ne permitem să trăim. Cât de puțin ne permitem să explorăm propriul sine, prea temători de ce am găsi acolo.

Și mai surprinzător la Werther este faptul că, prin intermediul notelor de subsol și cu puțină cercetare, l-am regăsit în persoana lui Werther pe însuși creatorul lui, Goethe, ceea ce întărește ideea conform căreia un artist, fie dacă îi place sau nu, va lăsa mereu în arta sa o parte din sufletul lui. În cazul de față, autorul oferă personajului său calitățile sale (bunătatea, înclinația spre absolut), îl lasă pe acesta să trăiască momente din propria lui existență (ca de exemplu durerea cauzată de moartea unei ducese, cu care Goethe era prieten apropiat).

Dacă recomand lectura acestui roman? Greu de spus, deoarece eu cred că pentru unele cărți, cum este și cea de față, ai nevoie de o anumită maturitate spirituală pentru a le înțelege cu adevărat sensul. Însă vă pot asigura de un lucru: cartea aceasta m-a făcut să înțeleg atât de multe lucruri până atunci neînțelese, și în ciuda dimensiunilor reduse, paginile abundă în idei atât de valoroase pentru viața spirituală a fiecăruia dintre noi.