"Apicultorul din Alep" de Christy Lefteri (recenzie)
În intimitatea camerei mele, cu siguranța de nezdruncinat că nimic nu mi se poate întâmpla, mi-a venit foarte greu să-mi imaginez lupta pe care unii oameni o duc pentru supraviețuire.
"Lumea a treia" este sintagma sub care sunt cunoscute popoarele în curs de dezvoltare economică, politică și socială. Una dintre aceste țări este Siria, o țară măcinată de ororile războiului civil care a decimat o mare parte a populației.
"Apicultorul din Alep" este un roman de o actualitate acută, scris de către Christy Lefteri în urma experienței sale dintr-o tabără de refugiați din Atena.
Catea are ca prim plan efectele devastatoare pe care războiul le lasă asupra societății umane în general, dar și asupra vieților a mii de oameni, în particular.
Nuri, un tânăr apicultor din Alep, își vede întreaga viață distrusă de consecințele luptei civile. După ce razboiul i-a răpit tot, protagonistul ia o decizie radicală: își va părăsi trecutul, țara și va începe o nouă viață alături de soția sa, Afra, în locul pe care el îl numește "noua speranță": Marea Britanie.
Totul începe cu stupina de albine deținută de vărul protagonistului, Mustafa. Această mică afacere de familie îi dă lui Nuri tot ce și-ar fi putut dori vreodată: siguranța materială și socială, dar mai ales o viață de familie împlinită, independentă și satisfacția care vine o dată cu sentimentul că munca lui este utilă celor din jur.
Când bătălia civilă pune stăpânire pe orașul Alep, Nuri și Afra trăiesc cel mai mare coșmar al unei familii: fiul lor, Sami, este ucis de o bombă aruncată de războinicii ce au împânzit străzile întregii țări. Stupul de albine este și el distrus de către rebeli.
Mustafa, năucit de haosul ce-l înconjoară, își ia inima în dinți și fuge în Anglia, având posibilitatea financiară pentru acest pas, pentru a începe o nouă viață alături de fiica și soția sa.
Cei doi verișori își promit solemn că se vor revedea și că vor da glas pasiunii lor comune pentru albine și în noua lor patrie.
Încurajat de promisiunea vărului său, Nuri pornește pe drumul anevoios spre o nouă viață.
Călătoria protagonistului și a Afrei spre Anglia este presărată cu o mulțime de obstacole și dificultăți.
Acest drum este unul foarte dificil de parcurs, iar mijloacele de deplasare sunt cel mai adesea ilegale, cei doi soți apelând la ajutorul traficanților pentru a putea ajunge în diverse puncte-cheie ale itinerarului, precum Turcia și Grecia.
Traumele la care au fost supuși au schimbat raporturile dintre Nuri și Afra. Pierderea fiului lor i-a înstrăinat. Nuri nu-și mai poate privi soția fără să simtă un junghi de durere, dar și o urmă de remușcare. Durerea și suferința comună pe care o împărtășesc două persoane le poate apropia, dar mai ales le poate depărta una față de cealaltă.
Însă, în cele din urmă, după multe sacrificii și suferință, Afra și Nuri ajung în Anglia. Revederea cu Mustafa este emoționată și aduce cu sine promisiunea unui nou început.
Mi-a plăcut foarte mult această carte și am empatizat cu suferința celor doi protagoniști.
Migrația oamenilor din țările sărace sau devastate de războaie civile este un fenomen de actualitate, ce ar trebui înțeles de toate păturile sociale pentru că, indiferent dacă suntem conștienți sau nu de acest fapt, destinul acestor oameni ne afectează pe noi toți, într-o mai mare sau mai mică măsură.
Imigranții au nevoie de tot sprijinul pe care statele "adoptive" îl pot oferi. Acest ajutor poate consta în diverse aspecte, precum servicii publice și medicale de înaltă calitate, locuri de muncă dar mai ales acceptarea celor noi în rândurile celor vechi.
"Apicultorul din Alep" este o lecție de empatie și umanitate cum rar mi-a fost dat să întâlnesc în literatura contemporană.
Comentarii
Trimiteți un comentariu