Postări

"Cu sânge rece" de Truman Capote (recenzie)

Imagine
Uciderea fără milă a unei familii respectate dintr-o comunitate restrânsă a Americii de la finalul anilor '50 i-a atras atenția lui Truman Capote, care, intrigat de amploarea acestei crime, făcută aparent fără motiv, scrie cartea de față, în demersul scriitoricesc fiind ajutat de bine-cunoscuta autoare Harper Lee. Membrii familiei Cuttler reprezintă prin excelență familia ideală americană: activiști în diverse cauze ce au avut aplomb în acea perioadă, membrii dedicați ai cultului religios pe care-l practicau și vecini de nădejde, în care te puteai încrede fără rezerve, familia era respectată și adorată unanim în rândul locuitorilor micului district în care trăiau. După ce au percheziționat întregul domeniu al familiei după crima odioasă, polițiștii au rămas consternați de adevărul celor aflate: cele patru ucideri au fost aparent nejustificate. Din casa domnului Cuttler nu lipsea niciun obiect de valoare și era un lucru bine cunoscut în mica comunitate faptul că acesta...

"Femeia cu chimono alb" de Ana Johns (recenzie)

Imagine
"Femeia cu chimono alb" este o carte sensibilă, suavă, care abundă în emoții profunde datorate poveștii de dragoste dintre Naoko și Hajime, doi tineri ce se iubesc în pofida normelor sociale și a diferențelor culturale.  Naoko provine dintr-o familie tradiționalistă japoneză. Hajime, pe numele său real Jimmy, este un marinar american, care a debarcat împreună cu flota sa în Japonia, aflat într-o misiune militară.  Când cei doi tineri se cunosc, un singur lucru pare că ar conta cu adevărat: să fie împreună pentru totdeauna. În ciuda refuzului categoric al familiei sale, Naoko crede cu tărie faptul că dragostea nu ar trebui limitată de bariere precum rasa, naționalitatea sau tradiția. Înfruntându-și tatăl și dând dovadă de foarte mult curaj, tânăra își urmează iubitul într-o nouă existență, marcată de lipsuri pe plan material, compensate însă de prezența iubirii și de o nouă speranță: o fetiță. Cincizeci de ani mai târziu, Tori, fiica lu...

"Mâine poate am să rămân" de Lorenzo Marone (recenzie)

Imagine
Lorenzo Marone este un autor de origine italiană, renumit în lumea-ntreagă mulțumită succesului pe care l-au cunoscut romanele "Tentația de a fi fericit" și "Mâine poate am să rămân". "Mâine poate am să rămân" este un roman care prezintă importanța alegerilor în viața noastră. Trecutul ne definește într-o mai mare sau mai mică măsură deciziile pe care le luăm odată ajunși la maturitate. Luce di Notte, protagonista cărții de față, simte o repulsie neîncetată față de viața monotonă pe care o duce. Ajunsă într-un punct critic al existenței sale, în care are impresia că responsabilitățile o copleșesc, Luce decide să se mute în nordul Italiei, la fel ca fratele ei, pentru un nou început. Însă acest plan bine pus la punct este dat peste cap de apariția unor persoane neașteptate în viața protagonistei: un tânăr fermecător, un vecin de scară bătrân, cu o poveste de viață copleșitoare și un băiețel adorabil, aflat în mijlocul conflictului...

"Istoria secretă" de Donna Tartt (recenzie)

Imagine
"Istoria secretă" este un roman scris de un autor contemporan, dar care are însă aerul unei tragedii grecești, veche de milioane de ani. Pentru eroii Greciei Antice, moartea nu reprezintă niciodată un obstacol în realizarea unui țel nobil. Asemenea unor zei din Olimp, protagoniștii Donnei Tartt relevă cititorului o serie de calități ce s-au pierdut în negura lumii moderne, precum onestia, loialitatea și dragostea pentru propriul sine. Titlul romanului are o semnificație aparte pentru conținutul acestuia și redă, într-un mod simplu și nepretențios, subiectul cărții: o poveste neîmpărtășită, cunoscută doar persoanelor implicate și cititorului, ceea ce accentuează caracterul confesiv al narării lui Richard, unul dintre cei cinci studenți responsabili de moartea lui Bunny. Bunny, Richard, Francis, Henry și gemenii Charles și Camilla sunt elevii controversatului profesor de greacă Julian Monroe. Formând o mică elită în cadrul universității Hampden, cei ...

"Fahrenheit 451" de Ray Bradbury (recenzie)

Imagine
Această carte poate reprezenta, în același timp, cel mai mare coșmar al unui iubitor de cărți, dar și o analiză foarte realistă a viitorului speciei umane.  Tehnologia devine indispensabilă pentru oameni și pare că acaparează orice formă de exprimare a creativității, inclusiv literatura. În universul lui Bradbury, personajele nu mai prezintă niciun interes față de cărți, ecranele gândind și decizând în locul lor. În această lume, în care cărțile sunt aflate sub semnul cenzurii și sunt arse, Guy Montag învăță să privească în jur și să observe frumusețea lucrurilor mărunte de la Clarisse, vecina lui în vârstă de 17 ani, care moare brusc din cauză că nu se poate adapta lumii computerizate în care trăiește.  Guy este pompier, însă în viitor acest cuvânt va avea o altă semnificație față de cea cunoscută în zilele noastre: pompierii nu vor mai veni în întâmpinarea focului, stingându-l, ci îl vor produce, pentru a arde cărțile, considerate adevărați dușmani ai bucuriei um...

"Valea pasiunilor" de Lidia Jorge (recenzie)

Imagine
Dacă cineva mi-ar cere să descriu romanul Lidiei Jorge folosind un singur cuvânt, probabil că "melancolie" ar fi termenul pe care l-aș alege. Din paginile acestei cărți răzbate un puternic sentiment de dor, ce este închinat unui trecut glorios, ce pare că nu mai are un ecou în prezent, dar și unor amintiri imaginare, ce nu au avut loc niciodată.  Fata lui Walter Diaz știe, întreaga ei familie cunoaște adevărul. Maria Ema, mama fetei, soția lui Custodio Diaz, amanta lui Walter Diaz, duce o viață dublă, măcinată de cele două trăiri care-i definesc existența: iubirea pentru bărbatul necinstit, care i-a pătat onoarea și datoria față de fratele acestuia, care i-a redat, prin căsătorie, imaginea de femeie cinstită.  Walter Diaz este fiul rătăcitor al familiei. Ducând o viață de desfrâu, tânărul o necinstește pe Maria Ema. Pentru a spăla rușinea adusă asupra familiei sale de către mezinul său, Fernando Diaz îi cere lui Custodio să se căsătorească cu tânăra și...

"Pianistul" de Wladyslaw Szpilman (recenzie)

Imagine
Memoriile oamenilor ce au supraviețuit ororilor Holocaustului sunt adevărate documente istorice și lecții de viață ce trebuie apreciate la justa lor valoare. Perioadele negre ale istoriei omenirii trebuie cunoscute, dar niciodată repetate. În "Pianistul", Wladyslaw Szpilman relatează, pe un ton liniștit și înțelegător, greutățile pe care le-a trăit în ghetoul din Varșovia. Modul simplu pe care Szpilman l-a folosit pentru a descrie propriul iad pe pământ demonstrează faptul că celebrul pianist polonez i-a iertat pe cei care i-au omorât familia și care i-au răpit șase ani de viață. Această iertare acordată naziștilor a fost necesară pentru ca autorul să poată să-și continue viața. Mai presus de războiul armat, bătălia din inima pianistului înduioșează prin intensitatea sa. Pianistul se simte vinovat pentru că a reușit să se sustragă din deportarea ce a adus moartea familiei sale, dar în același timp acesta simte responsabilitatea de a lupta până la capăt și de a t...