"Pianistul" de Wladyslaw Szpilman (recenzie)

Memoriile oamenilor ce au supraviețuit ororilor Holocaustului sunt adevărate documente istorice și lecții de viață ce trebuie apreciate la justa lor valoare. Perioadele negre ale istoriei omenirii trebuie cunoscute, dar niciodată repetate.
În "Pianistul", Wladyslaw Szpilman relatează, pe un ton liniștit și înțelegător, greutățile pe care le-a trăit în ghetoul din Varșovia. Modul simplu pe care Szpilman l-a folosit pentru a descrie propriul iad pe pământ demonstrează faptul că celebrul pianist polonez i-a iertat pe cei care i-au omorât familia și care i-au răpit șase ani de viață. Această iertare acordată naziștilor a fost necesară pentru ca autorul să poată să-și continue viața.
Mai presus de războiul armat, bătălia din inima pianistului înduioșează prin intensitatea sa. Pianistul se simte vinovat pentru că a reușit să se sustragă din deportarea ce a adus moartea familiei sale, dar în același timp acesta simte responsabilitatea de a lupta până la capăt și de a trăi, pentru a onora amintirea tuturor celor pierduți în negura războiului.

De fiecare dată când citesc diverse memorii de război, mă întreb de ce un om i-ar face rău seamănului său. Cât sânge rece trebuie să ai pentru a nimici niște suflete nevinovate?
Dar, în mod surprinzător, în paginile acestei confesiuni am regăsit un adevăr de necontestat: răul nu este absolut. Binele se face remarcat adesea în cele mai întunecate locuri. Un ofițer german, împovărat de vina unei întregi națiuni, ajută o mulțime de evrei, printre care și Wladyslaw, să scape, într-un fel sau altul, de sub ochii necruțători ai naziștilor. Și care a fost răsplata acestui brav soldat? Meritele nu i-au fost recunoscute niciodată și a murit în dizgrație. Viața nu e mereu corectă, dar acest lucru nu trebuie să ne împiedice să facem bine.
Pianul este mijlocul prin care Szpilman se dăruiește pe sine întregii lumi. Să trăiești șase ani fără a fi tu însuți, acesta a fost cel mai terifiant aspect pentru autor, mai terifiant decât foamea și frica permanentă. Un om, pentru a putea fi cu adevărat fericit, trebuie să-și exprime sentimentele, indiferent de mijlocul prin care-o face. O pasiune poate deveni viața ta, motivul pentru care te trezești dimineața.
"Pianistul" demonstrează că, chiar și în cele mai adânci coșmaruri, lumina există. Și, în cele din urmă, va străpunge întunericul.