Autori români

Când vine vorba de literatură, autorii români, mai ales cei din perioada interbelică, sunt dragostea vieții mele. Le ador operele și apreciez enorm de mult toate învățămintele pe care le-am desprins din lectura acestora. Pentru a sărbători în stil literar ziua națională m-am gândit să vă recomand câțiva scriitori români a căror romane/poezii mi-au marcat existența de cititor.

I. Autori foarte îndrăgiți ai literaturii române
1. Cella Serghi- despre Cella Serghi nu am vorbit niciodată pe aici, deși am citit două dintre romanele semnate de aceasta, ,,Mirona" și ,,Pânză de păianjen". Îmi pare nespus de bine că în literatura interbelică întâlnim o voce feminină atât de puternică, care aduce în atenția cititorului temele obișnuite acelei perioade (iubirea, războiul, familia, rolul femeii în societate), însă într-o manieră poate puțin diferită de cea a contemporanilor săi. Mai multe despre opera acesteia anul viitor.

2. George Călinescu a scris, în perioada interbelică, două romane care chiar merită toată atenția: ,,Cartea nunții" și ,,Enigma Otiliei". ,,Cartea nunții" este mai puțin cunoscută publicului cititor, însă eu vi-o recomand spre lectură cu tot dragul: a fost o lectură ușoară, care prezintă antiteza dintre nou și vechi pe fundalul Bucureștiului de la începutul secolului trecut.

3. Mihail Sadoveanu a fost un povestitor excelent, iar opera sa reușește să îmi transmită mereu o melancolie imposibil de redat în cuvinte, poate că un dor nespus și neînțeles de nimeni de un trecut de mult apus... Opera mea preferată scrisă de acesta este ,,Hanu Ancuței"; am iubit toate poveștile atât de frumoase și dinamice prezente între paginile cărții.

4. Mircea Eliade a activat în atâtea domenii, încât spiritul său enciclopedic pare foarte greu de redat în 2-3 propoziții. Vă recomand proza fantastică scrisă de acesta și romanul care l-a consacrat, Maitreyi.
Mircea Eliade- proză fantastică
Cel mai de seamă reprezentant pe teren mioritic al prozei fantastice este Mircea Eliade, care a scris numeroase povești înfiorătoare, capodopere ale literaturii universale.
,,Domnișoara Christina" este absolut fantastică, este adus în prim-plan un motiv literar rar întâlnit la vremea aceea: femeia-strigoi.
Despre ,,Șarpele" Eliade a afirmat în nenumărate rânduri că este opera fantastică pe care o preferă dintre toate cele scrise de el. Și mie mi-a plăcut, însă nu la fel de mult ca ,,Domnișoara Christina".

Mircea Eliade- Maitreyi
Eliade este unul dintre scriitorii mei preferați din literatura română și am observat cu foarte mare bucurie faptul că acesta este foarte citit chiar și în zilele noastre.
Trebuie să recunosc că nu am citit toate operele semnate de acesta, dar am parcurs suficient din creația sale pentru a putea să vi-l recomand cu cel mai mare drag.
Este foarte bine cunoscută povestea de iubire dintre Eliade și Maitreyi Devi, pe care amândoi o relatează în romanele lor, adevărate bijuterii ale literaturii universale. Eu am iubit ambele cărți enorm de mult și mi s-a părut interesant să văd o poveste relatată din ambele perspective.
Citiți-l pe Eliade, citiți literatură română!

5. ,,Adela" de Gabaret Ibrăileanu a fost prima lectură în cadrul seminarului de literatură interbelică. Nu pot să spun că este cea mai frumoasă poveste de iubire din literatura română, însă neputința lui Emil Codrescu de a atinge idealul iubirii are ceva emoționant... și poate puțin enervant.

6. ,,Aranca, știma lacurilor" de Cezar Petrescu este o operă fantastică mai puțin cunoscută din literatura română, foarte asemănătoare cu ,,Domnișoara Christina" a lui Eliade.
7. Eugen Lovinescu este, alături de George Călinescu, un vârf al criticii literare din perioada interbelică.
8. Despre ,,Rusoaica" lui Gib Mihăescu nu vă spun nimic, nu am citit încă cartea, însă abia aștept să o fac.

9. Poetul meu român preferat este, fără niciun dubiu, Nichita Stănescu. Cel de-al doilea preferat este George Bacovia.
George Bacovia- 🍁 George Bacovia nu are nevoie de nicio introducere, este cel mai important reprezentant al simbolismului românesc și o emblemă de seamă a liricii interbelice.
🍁 Cromatica, sentimentele și deznădejdea pe care Bacovia le transmite prin intermediul poeziilor sale mi se par copleșitoare și atât de greu de exprimat în cuvinte...
🍁 George Bacovia este poetul unei toamne veșnice.
🍁 Volumul de debut al poetului, ,,Plumb", a apărut în anul 1916.

Am decis să îi recomand și pe Mihai Eminescu și Ion Barbu. Cel din urmă are o lirică destul de greu de descifrat, dar fascinantă pentru cititorul mereu aflat în căutarea unor aspecte mai ,,nevăzute" în literatura de la noi.

10. Chiar dacă operele din ceea ce numim ,,literatura veche română" sunt puțin mai dificil de parcurs, din cauza limbajului arhaic, eu totuși vă recomand să citiți câteva fragmente din acestea, pentru cultura voastră generală.

11. Marin Sorescu
Marin Sorescu este, în opinia mea, un autor neglijat pe nedrept de către cititorii români. Amintită uneori în programa școlară obligatorie, opera acestui autor s-a pierdut în negura timpului și este atât de puțin apreciată.
,,Trei dinți din față" este un roman a cărui valoare am apreciat-o abia la finalul lecturii. Cred că această carte și-a îndeplinit scopul: m-a fascinat, m-a educat și la final mi-a lăsat o mie de întrebări și gânduri. Sfidând regimul comunist și punându-și viața în pericol, Marin Sorescu scrie acest roman care prezintă, prin intermediul acțiunii și personajelor sale, realitatea acelui regim opresiv.
Cel mai interesant aspect al acestui roman a fost faptul că ediția în care l-am citim avea accentuate paragrafele care, la vremea debutului, au fost considerate nepotrivite de către cenzura comunistă și în consecință eliminate. Printre subiectele considerate interzise de către regimul totalitar în perioada căruia Marin Sorescu a publicat se numără:
● superioritatea altor popoare în fața poporului român;
● moartea suspectă a unor persoane care nu au simpatizat cu principiile comunismului;
● organizarea defectuoasă pe plan intern a țării;
● clasa politică coruptă;
● favorurile făcute pentru apropiații celor aflați în funcții publice;
● influența altor culturi în patrimoniul cultural național;
● existența sărăciei în rândul românilor;
● cenzura presei;
● existența unor închisori politice etc.
Și subiectul romanului este demn de a fi lăudat. Întreaga acțiune a avut aerul unui vis de vară, în care protagoniștii își găseau desăvârșirea pe calea cunoașterii și a iubirii.
Val, personajul principal, își pune în pericol reputația de sculptor debutant atunci când decide să devină amantul Olgăi, o femeie căsătorită cu un înalt demnitar în guvernul român. Fără a ține cont de vocea rațiunii, tânărul dă glas iubirii sale pentru femeia pe care o consideră desăvârșită, ajungând în cele din urmă să implice în aventura sa amoroasă mult prea multe persoane, printre care chiar Șandru, soțul înșelat. Dar ce se întâmplă atunci când Olga, după ce a primit promisiunea unui divorț din partea lui Șandru, dispare?
Împletind destinele a numeroase personaje, Marin Sorescu relatează o poveste răvășitoare despre iubire, trădare și neputință, totul pe un fundal istoric foarte zbuciumat și neprielnic celor care își doreau să se remarce prin unicitate. Val încearcă să aibă trei dinți în față, încearcă, prin intermediul artei sale, să evadeze din acel ,,cerc restrâns" și să-și exprime adevăratele sentimente, lucru aproape imposibil într-o societate dominată de frica de nou.
Acest roman nu m-a atras prin povestea de iubire atipică a protagoniștilor. Cel care mi-a atras atenția a fost un personaj secundar, Tudor Frățilă, un tânăr energic, care trăiește pentru idealurile sale. Ziarist de meserie, Tudor nu ține cont de limitările bine impuse de cenzura comunistă și face ceva neobișnuit pentru acea vreme: redă veridic poveștile de viață din satele românești. Povești care nu se potriveau cu imaginea perfectă pe care comuniștii au construit-o migălos în jurul societății românești. Tudor va plăti pentru îndrăzneala sa și va fi închis, aparent cu scopul de a-i fi corectate moravurile dăunătoare celor din jur. Cert, va fi închis pentru a fi transformat într-o marionetă, care nu va avea dreptul la opinii personale și nu va mai îndrăzni să spună adevărul. În ciuda faptului că trupul îi este chinuit ani de zile, fără pauză, Tudor nu le permite asupritorilor săi să ajungă la cea mai de preț comoară: judecata. După ieșirea din închisoare, Tudor Frățilă va vedea în continuare ororile și greșelile acelui regim totalitar, însă va fi mult prea obosit și va avea o unică certitudine: el nu va schimba nimic în acea societate defectuoasă.
Deși premisa de la care pornește romanul nu pare prea incitantă pentru cititorul modern, care este mereu în căutarea unor subiecte care să-l țină pagină cu pagină cu sufletul la gură, eu cred că este necesar să citim și cărți care nu-și propun nimic altceva decât să prezinte societatea așa cum este ea: atât cu bune, dar mai ales cu rele, precum ,,Trei dinți din față".
Iubitorilor de clasic și frumos le recomand cu drag acest roman, dar și celor care vor să afle mai multe, prin intermediul lecturii, despre principiile și practicile regimului comunist român.

12. ,,Titanic vals" de Tudor Mușatescu
🎭 În ,,Titanic vals" Tudor Mușatescu prezintă într-o notă amuzantă fapte cu adevărat tragice, acest contrast având scopul de a atrage cu adevărat atenția cititorului asupra celor prezentate în piesa de teatru.
🎭 În această tragi-comedie cititorul va întâlni un amalgam de personaje, fiind conturate o mulțime de tipologii umane: bărbatul ținut sub papuc, femeia avară, tânăra dispusă să facă orice sacrificiu pentru binele general al familiei etc.
🎭 Am citit ,,Titanic vals" de vreo trei ori și după fiecare lectură rămân cu impresia că și această piesă de teatru ar avea un loc binemeritat în programa școlară, alături de scrisoarea pierdută a lui Caragiale.

12. ,,La Medeleni" este seria copilăriei, o operă iubită de cei mai mici cititori români. Abia aștept să am ocazia să o recitesc.
13. ,,Concert din muzică de Bach" de Hortensia Papadat-Bengescu va fi următoarea mea lectură pentru facultate. Abia aștept să parcurg romanul, în privința căruia părerile sunt aproape inexistente.

II. Autori români care mie mi-au schimbat viața pentru totdeauna. Îi iubesc pe toți și nu voi găsi niciodată cuvinte pentru a-mi arăta recunoștința pentru că am avut ocazia să le citesc operele.
1. Anton Holban este surpriza anului în materie literară. Nu intru în detalii, autorul acesta merită toată atenția voastră și îi voi dedica câteva postări când timpul îmi va permite. Ce păcat că este atât de puțin cunoscută opera acestuia!

2. Mihail Sebastian
,,Orașul cu salcâmi"- Mihail Sebastian
În ,,Orașul cu salcâmi" Mihail Sebastian descrie iubirea în cea mai pură și tandră ipostază a acesteia: dragostea adolescentină. Fiorii primei iubiri își fac loc în sufletul Adrianei, protagonistă romanului, fericirea acesteia purtând numele iubitului, Gelu.
Sentimentele puternice ale tinerei au darul de a înduioșa cititorul, inocența acestora fiind surprinsă până la maturitate, când simpla simpatie înflorește într-o iubire sinceră și statornică pentru același băiat, devenit acum bărbat.
Pe fundalul poveștii de iubire tulburătoare prin intensitate dintre Adriana și Gelu, Mihail Sebastian prezintă cititorului societatea română burgheză de la începutul secolului trecut.
Fiind în același timp și roman erotic, dar și un bildungsroman, ,,Orașul cu salcâmi" urmărește evoluția pe plan moral a Adrianei care, sub influența iubirii, va deveni o femeie superbă, dar capricioasă, destul de greu de mulțumit, deși toți cei din jur îi reamintesc mereu cât de norocoasă este pentru tot ceea ce are.
Plecarea din micul orășel de provincie în care a locuit la București reprezintă un nou început pentru protagonista care, cred eu că din cauza tinereții și a acelei nepăsări specifice comportamentului ei, nu va putea să fructifice la adevărata ei valoare această șansă.
Finalul romanului a fost pentru mine foarte potrivit, dând faptelor descrise până atunci un caracter cât se poate de veridic și de conform realității sociale a acelor vremuri.
Cu o scriitură impecabilă, abordând teme specifice literaturii din perioada interbelică, Mihail Sebastian este un prozator foarte îndrăgit și în zilele noastre, iar eu îl recomand iubitorilor romanelor de dragoste spre lectură, stilul său de a prezenta cel mai frumos sentiment din lume asemănându-se cu cel al scriitorului meu preferat, Mihail Drumeș.

,,Accidentul"- Mihail Sebastian
Dacă în ,,Orașul cu salcâmi" Mihail Sebastian prezintă fiorii primei iubiri, dragostea dintre doi adolescenți care se vor maturiza împreună și se vor săvârși prin actul iubirii, în ,,Accidentul" scriitorul interbelic prezintă cititorilor săi dragostea dintre doi oameni aflați în floarea vârstei: Nora, profesoară de franceză și Paul, un avocat de succes.
Împrejurarea în care se cunosc cei doi este cât se poate de nefastă: Nora sare stângaci din tramvai, iar Paul este cel care o ajută să ajungă la ea acasă, pentru a-și putea îngriji rana survenită în urma nefericitului eveniment.
Iubirea dintre cei doi este o alegere, nu un sentiment brusc și eliberator.
Nora alege să-l iubească pe Paul pentru că simte nevoia de a-l ajuta să treacă peste depresia cauzată de ultima relație amoroasă, iar Paul se lasă iubit, împotriva lui parcă, însă nu întoarce foarte repede sentimentele Norei.
Cei doi, la foarte puțin timp după ce se cunosc, vor merge într-o excursie pe munte, călătorie ce se va dovedi cotitura din viața amândurora.
Mihail Sebastian a fost adesea acuzat că în acest roman nu a dat dovadă de realism prin prezentarea unei povești aparent imposibile.
Cum ar putea o persoană necunoscută să-ți schimbe întreaga viață, așa cum a fost cazul Norei și al lui Paul? Din tânărul ursuz și fără nicio idee impresionantă asupra vieții, Paul devine sub vraja Norei un bărbat dispus să-și asume riscul de a încerca să fie fericit. Eu totuși tind să cred că există și în viața de zi cu zi persoane binecuvântate de soartă, care întâlnesc ființa potrivită la momentul oportun.
Mi-a plăcut foarte mult acest roman și îl recomand mai ales persoanelor optimiste, care încă mai cred că se pot întâmpla minuni în viața unui om.

,,De două mii de ani"- Mihail Sebastian
Mihail Sebastian este un scriitor interbelic foarte cunoscut și iubit de cititorii români, însă foarte puțini sunt cei ce știu că acesta a scris sub pseudonim și că numele său real este Iosif Hechter.
În romanul ,,De două mii de ani" autorul prezintă atmosfera antisemită din România dinaintea celui De-al Doilea Război Mondial din propria sa experiență ca evreu, apreciat pentru cunoștințele sale culturale, dar marginalizat din cauza prejudecăților epocii.
,,De două mii de ani" debutează cu prefața lui Nae Ionescu, idolul lui Mihail Sebastian. Această prefață a șocat opinia publică din cauza spiritului antisemit care se resimte în ea.
Pe parcursul cărții autorul redă cu acuratețe viața unui evreu român din acea perioadă tulbure a istoriei umanității.
Evreii aveau drepturile negate, sufereau abuzuri nejustificate, erau priviți drept niște elemente dăunătoare societății deși ei în realitate nu au greșit cu nimic pentru a merita să fie supuși acelor torturi inumane, care își pierdeau sau își măreau intensitatea și frecvența în funcție de climatul socio- politic al timpului.
De ce a scris Mihail Sebastian această carte? Deși nu credea în religia sa, nu o putea nega, așa că scriitorul încerca să găsească răspunsuri cât se poate de logice la întrebările sale despre umanitate și religie, care-l măcinau zi și moarte. Scrisul i-a oferit autorului liniștea și răspunsurile atât de dorite.
După debutul romanului ,,De două mii de ani", Mihail Sebastian a fost aspru judecat, sub cele mai variate forme, pentru toate ideile pe care le-a afirmat în carte. Ca o replică împotriva acestui val de ură nejustificat împotrivă sa autorul scrie și publică ,,Cum am devenit huligan".
În ,,Cum am devenit huligan", Mihail Sebastian prezintă foarte detaliat, citând diverse surse și publicații,  cele mai grave acuzații care i-au fost aduse de cititorii romanului ,,De două mii de ani", cum ar fi: lipsa de patriotism, o exagerare a prejudiciilor aduse societății evreiești, folosirea unui limbaj de ghetou, faptul că este evreu etc.
Ca simplu cititor pot să afirm doar faptul că eu nu am găsit nimic ofensator, nici pentru mine și îndrăznesc să spun că pentru nimeni, în lectura romanului ,,De două mii de ani".
Pentru mine lectura romanului lui Mihail Sebastian a reprezentat o perioadă de timp în care am acumulat o mulțime de idei și noțiuni despre antisemitismul anilor '20 și expansiunea sa în anii '30.
Ca orice carte care abordează/ are loc în perioada interbelică, și cartea ,,De două mii de ani" împreună cu ,,Cum am devenit huligan" reprezintă o lectură foarte valoroasă pentru oricine.

3. Despre opera lui Camil Petrescu nu pot să spun pe scurt decât că este atât de apropiată de perfecțiune, încât cu greu i se pot găsi defecte. Mie mi-a plăcut mai mult ,,Patul lui Procust" decât ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război".

4. Lui Ioan Slavici îi datorez dragostea mea pentru literatura română. Abia aștept să vă aduc în atenție unicul său roman, ,,Mara", în care marele clasic conturează poate că primul portret al femeii avare din literatura română.
Ioan Slavici- nuvele
Perioada marilor clasici, aflată sub semnul junimismului și a societății cultural-literare Junimea a dat literaturii române scriitori de o valoare foarte mare. Cei mai importanți clasici, cei care au trecut peste bariera timpului sunt patru: Eminescu, Creangă, Caragiale și Slavici. Cel mai puțin apreciat, cel mai puțin studiat, preferatul meu, scriitorul care m-a făcut să îndrăgesc, iar mai apoi să iubesc literatura română este Ioan Slavici.
Slavici nu are în scrierile sale umorul lui Caragiale, oralitatea lui Creangă sau genialitatea eminesciană, în schimb el prezintă cititorilor o analiză profundă și foarte veridică a diverselor tipologii umane.
În nuvelele lui Ioan Slavici sunt abordate următoarele teme:
✒ personaje, ajunse tipuri în literatură, care suferă transformări atât pe plan moral, cât și pe plan social; evoluția are loc pe plan material, eroii lui Slavici suferă cel mai adesea un regres pe plan moral;
✒ prezentare satului transilvănean de la sfârșitul secolului al XIX-lea;
✒ o frescă veridică a societății românești rurale;
✒ relațiile interumane, atât cu avantajele, dar mai ales cu defectele pe care le au etc.
Din partea mea Ioan Slavici are 6 ⭐ și o veșnică recunoștință. Lectura operelor semnate de dânsul reprezintă pentru mine poate printre cele mai frumoase amintiri din adolescență.

Am doi scriitori români preferați, pe care o să îi prezint în cele ce urmează:
2. Liviu Rebreanu- despre opera lui Rebreanu am tot scris, vă reamintesc doar că acesta este un scriitor fascinant, care a scris atât de multe romane valoroase. Nu vă limitați la a citi doar ,,Ion". Rebreanu merită mult mai multă atenție.
Ciuleandra- Liviu Rebreanu
,,Ei bine, doctore, cine n-a văzut Ciuleandra nu-și poate închipui ce înseamnă beția dansului! Pornește ca o horă oarecare, foarte lent, foarte cumpătat. Jucătorii se adună, se înșiră, se îmbină. [...] Pe urmă, când se pare că oamenii s-au încins puțin, muzica prinde a se agita și a se iuți. Ritmul jocului se accelerează, firește, jucătorii, cuprinși de după mijloc, formează un zid compact de corpuri care se mlădie, se îndoaie, se răsucește și tresaltă cum poruncesc lăutarii. Cu cât se aprind mai tare jucătorii, cu atât și muzica se ațâță, devine mai zvăpăiată, mai sălbatică. [...] Apoi deodată, cu toții, cu pașii săltați și foarte iuți, pornesc intr-un vârtej. [...] Acum șirul, tot încovoindu-se și strângându-se, ca un șarpe fantastic, începe să se încolăcească, să se grămădească, până ce se transformă parcă într-un morman de carne fierbinte, care se zvârcolește pe loc un răstimp, ca apoi, pe neașteptate, să se destindă iarăși, ostenit ori prefăcut... Dar lăutarii se înfurie că s-a înmuiat jocul, își întărâtă iar cântecul, mai puternic, mai stăruitor. Șiragul de jucători, parc-ar vrea să sfideze și să stârnească pe lăutari, se repede mai furtunos, picioarele hurducă pământul cu bătăile, vârtejul pornește din nou, mai strâns, mai încăpățânat. [...] Și așa, jocul pare că va continua până ce toți jucătorii își vor topi sufletele într-o supremă înflăcărare de pasiune dezlănțuită... Dar, brusc, ca și când l-ar fi tăiat cu foarfece, cântecul se frânge și îngrămădirea de tineri se risipește într-un hohot de râs sălbatic..."
Urmărind intensitatea, iar mai apoi pierderea totală pe care acest dans atât de emblematic pentru societatea rurală românească îl inspiră dansatorilor, Liviu Rebreanu transpune drama protagonistului său, Puiu Faranga, într-o succesiune de fapte care au aerul unei ciulendre foarte rapide și intense, care se va dovedi în cele din urmă fatală pentru sufletul pe care-l mistuie. Puiu Faranga, tânăr burghez bucureștean, cunoscut în înaltele cercuri drept un mare cuceritor, schimbă cursul vieții lui pentru totdeauna atunci când, aparent fără niciun motiv, o ucide pe soția lui, Madeleine, sugrumând-o. Fiind fiul lui Policarp Faranga, politician foarte avut și temut, Puiu este internat într-un sanatoriu, pentru a se mușamaliza crima și pentru a se evita un scandal, care ar fi fost dezastruos pentru cariera tatălui său. Madeleine era o femeie fidelă, care trecea foarte ușor cu vederea peste infidelitățile soțului... oare de ce a ucis-o acesta? A avut Puiu un acces scurt de nebunie? I-a greșit cu ceva soția lui în lunga lor căsnicie? Urmărind relația celor doi încă de la începuturile sale, când Faranga a cunoscut-o pe Mădălina (ce avea să devină Madeleine) în satul ei natal, la ciuleandra, autorul redă trauma unui suflet zbuciumat de incertitudini și remușcări.
Doctorul Ursu, psihiatrul care se ocupă de starea lui Puiu, are în fața acestuia o atitudine detașată, dar în spatele răcelii cu care își tratează pacientul se ascunde mai mult decât profesionalism...
Liviu Rebreanu este și în ,,Ciuleandra" același observator lucid, același bun cunoscător al psihologiei umane și același autor care aduce literaturii o grandoare care cu greu poate fi cuprinsă în cuvinte.
Puiu Faranga reprezintă cu ușurință și din toate punctele de vedere tipul tânărului cuceritor și nepăsător de consecințele faptelor sale. Protagonistul este un om ajuns la o răscruce de principii și idei. În spate, se arată vechea viață, fără nicio mulțumire de lungă durată. În fața sa se află promisiunea unei existențe spirituale care ar putea compensa orice altă lipsă. În noua sa situație lui Puiu vechea sa existență i se pare grosolană și lipsită de ceea ce caută toți oamenii: fericirea și acceptarea propriului sine. Indiferent de deznodământ, tânărul își promite că nu se va mai întoarce niciodată la vechiul stil de viață.
Curajul de a accepta faptul că a greșit este un element esențial pentru a porni în căutarea adevărului din spatele propriei crime, iar Puiu este foarte conștient de acest aspect. Înfruntarea propriei mârșăvii este îngrozitoare pentru orice om, iar pentru Puiu se dovedește a fi catastrofală.
Omul, cât trăiește, nu se mulțumește niciodată cu ce are și mereu râvnește la mai mult. Puiu Faranga, în ciuda faptului că avea o soție frumoasă, elegantă și educată, avea mereu, în afara căsătoriei, mai multe aventuri galante. Deși își aprecia și iubea soția, tânărul Faranga nu-și putea înfrâna această atitudine adulteră.
Dorința lui Puiu de a afla ce l-a determinat să o omoare pe Madeleine se desfășoară la fel ca jocul ciulendrei: atitudinea personajului principal este la început potolită, liniștită, ca mai apoi tot ce a făcut în viața lui să-l copleșească și obosească precum cel mai rapid dans.
Un alt personaj interesant al romanului, deși vag creionat, este doctorul Ursu, un suflet nobil, înzestrat cu o tărie de caracter fabuloasă. Chiar dacă îl are în fața lui pe cel care i-a distrus, fără să știe, toate șansele la fericire, doctorul Ursu dă dovadă de profesionalism atunci când decide să nu lase viața personală să-și facă simțit ecoul în chestiunile ce privesc munca.
Societatea rurală și tradițiile românești își fac, ca în orice operă citită până acum de mine scrisă de Rebreanu, prezența simțită prin relatările pline de viață și patos ale satului și locuitorilor acestuia.
În încheiere, recomand acest roman care se face remarcat atât în literatura română, cât și printre celelalte opere ale autorului prin alegerea unui laitmotiv foarte sugestiv, în jurul căruia Rebreanu detaliază un destin.

Pădurea spânzuraților- Liviu Rebreanu
Liviu Rebreanu este unul dintre cei mai importanți prozatori români și o figură emblematică a perioadei interbelice.
Lectura romanului ,,Pădurea spânzuraților" a reprezentat mai mult decât o însușire de informații prin intermediul literaturii, a fost o experiență copleșitoare de viață, la finalul căreia am fost asaltată de o mulțime de gânduri și idei, pe care voi încerca să le redau în recenzia de față.
Primul aspect pe care un cititor îl observă atunci când deschide o carte este dedicația de pe prima pagină a acesteia. Cititorul pătrunde în intimitatea autorului și descoperă persoana sau persoanele care, prin simpla prezență sau poveste au reușit să producă o schimbare în sufletul creatorului, schimbare ce s-a cerut exprimată prin intermediul unei opere literare.
Amintirea fratelui său Emil, care a fost executat de armata Imperiului Austro-Ungar, pe front, în 1917, pentru încercarea de a tranversa frontul cu scopul de a se alătura armatei române, l-a determinat pe Liviu Rebreanu să scrie ,,Pădurea spânzuraților", un roman al experienței de război, cu un protagonist unic pentru literatura mioritică. Rebreanu îi dă personajului său destinul fratelui său. În interviurile susținute după publicarea romanului, autorul recunoaște într-adevăr asemănările dintre Bologa și fratele său mai mic, însă accentuează faptul că Apostol Bologa nu este în totalitate inspirat din persoana lui Emil Rebreanu, ci are și particularitățile sale.
Apostol Bologa, protagonistul romanului de față, este înrolat în armata austro-ungară, iar prin prisma evenimentelor istorice la care acesta ia parte, cititorul are ocazia să observe detalii deosebite despre război, gândurile și ideile unor oameni care luptă pentru o cauză mult prea mare pentru înțelegerea lor limitată.
În război, pe cele două baricade se află atât pe o parte, cât și pe cealaltă oameni nevinovați, care luptă pentru niște principii care, analizate obiectiv, nu valorează la fel de mult ca milioanele de vieți pierdute.
Apostol Bologa este un suflet chinuit între datorie și patriotism. Făcând parte din armata Imperiului Austro-Ungar, tânărul colonel se vede nevoit să lupte împotriva conaționalilor săi din Țara Românească. Un suflet mistuit de propriile gânduri, înclinat spre meditație, protagonistul oferă tuturor întâmplărilor dimensiunile unui destin.
Apostol Bologa, absolvent de Filosofie, consideră războiul o necesitate pentru specia umană, cei slabi sunt eliminați, iar cei puternici sunt evidențiati și apreciați. Personajul participă la prăbușirea propriilor idealuri atunci când asistă la execuția ofițerului ceh Svodoba (nume simbolic ce înseamnă ,,libertate" în limba cehă). După moartea unui om care a fost declarat vinovat de trădare de către Curtea Marțială, din juriul căreia Bologa a făcut parte, protagonistul începe să se gândească că și-a clădit existența pe o minciună. Criza existențială este atât de profundă, încât îi va ghida toate faptele, care-l vor duce la o moarte timpurie, sub stigmatul de trădător.
Am citit îndurerată și fără cuvintele suferințele personajului lui Rebreanu, și nu am mai întâlnit, în toate cărțile pe care le-am citit până acum, o suferință existențială care să depășească atât de violent bariera hârtiei... și să mă facă să trăiesc atât de multe stări contradictorii în timpul lecturii.
Încă din timpul liceului, deși nu aveam o vastă experiență de viață și nu înțelegeam mereu ce se întâmplă în jurul meu, am simțiți importanța studierii lui Liviu Rebreanu. Operele sale, deși au fost publicate cu mult timp în urmă, încă își găsesc ecou în societatea actuală.
,,Ion" a fost una dintre cărțile mele preferate studiate la școală. Descrierea tradițiilor și obiceiurilor din comunitatea sătească mi s-au părut atât de idilice, dintr-o lume pe care îmi doream enorm de mult să o cunosc în cele mai profunde straturi. Însă, în ciuda aprecierii mele evidente pentru universul rural redat atât de minuțios de Rebreanu, nu am putut să empatizez deloc cu protagonistul romanului. Acesta este motivul (subiectiv, bineînțeles) pentru care eu cred că ,,Pădurea spânzuraților" ar fi un roman mult mai potrivit pentru programa școlară. Nu toată lumea a simțit, la fel ca Ion, impulsul de nestăvilit de a acumula o avere, și prin intermediul acesteia, o poziție socială de rang superior. În schimb, tind să cred că fiecare dintre noi s-a privit la un moment dat în oglindă și nu s-a recunoscut, a simțit că propria viață este o minciună alimentată de idei false. La fel ca Apostol Bologa. Empatia trebuie să ne însoțească mereu în timpul lecturii, pentru a ne putea însuși trăirile personajelor, pentru a putea înțelege la justa ei valoare o operă. Apostol Bologa este mult mai plăcut cititorilor decât Ion al Glanetașului. Și poate că elevii ar citi cu mult mai mult interes despre trăirile acestuia, care mie mi se par net superioare experiențelor lui Ion.
Chiar dacă aproape am terminat de scris această recenzie, am sentimentul sâcâitor că lipsește ceva. Nu știu, poate ceva ce nu pot cuprinde în cuvinte. Cert este că vă recomand romanul ,,Pădurea spânzuraților" și prin extensie literatura română, atât de frumoasă și plină de emoții.

Liviu Rebreanu- nuvele
Nu am fost deloc surprinsă atunci când în scrierile sale de dimensiuni reduse (nuvele, în cazul de față) am regăsit același limbaj sobru și simplu, fără a fi însă rece, caracteristic lui Liviu Rebreanu.
Pe parcursul acestui volum autorul însoțește cititorul într-o călătorie care are loc atât la sat, cât și la oraș; atât în case de boieri, cât și în ogorul celor mai simpli gospodari români.
Nuvelele au o dimensiune redusă (undeva la cinci pagini), acțiunea nu este foarte bine conturată; se surprinde însă un eveniment crucial din viața personajului în cauză sau se relatează o întâmplare oarecare, însă înduioșătoare sau moralizatoare.
Am citit acest volum de nuvele într-o singură zi și m-am bucurat enorm de mult de timpul petrecut în compania operei lui Rebreanu, care este unul dintre scriitorii mei preferați.

1. Mihail Drumeș, scriitorul meu preferat, a scris, zic eu, cea mai frumoasă operă de dragoste din literatura română în cel mai cunoscut roman al său, ,,Invitația la vals".
Invitația la vals- Mihail Drumeș
Ce poate fi mai dureros decât o carte care-ți prezintă într-un mod meticulos efectele devastatoare pe care le poate avea iubirea asupra destinului unui om?
Tudor Petrican și Mihaela Deleanu sunt protagoniștii unei povești de iubire sfâșietoare prin frumusețea și finalul ei tragic.
Lăsându-se orbit de orgoliu și de prejudecăți, Tudor va distruge pentru totdeauna șansa la o viață fericită alături de Mihaela, prin vorbele sale necugetate, al căror rost este doar acela de a-i alina părerea mult prea bună pe care o are despre sine.
Tudor Petrican m-a făcut să înțeleg că un om poate ține atât de mult la principiile pe care și le-a impus încât să-și refuze fericirea. Iar Mihaela Deleanu arată că o femeie nu ar trebui niciodată să-i arate unui bărbat cât de mult il iubește,  prin această "rezervă" fiind pregătită, măcar fe fațadă, în fața unei eventuale despărțiri.
Începutul idilic al iubirii lor, intensitatea târzie a sentimentelor ce-i mistuie pe cei doi dar și finalul lor tragic, toate aceste elemente ale poveștii dintre Mihaela și Tudor se pot asocia unui vals: un dans ce începe încet, timid, dar care apoi îi amețește pe cei doi parteneri, până la finalul inevitabil.
"Invitația la vals" este cel mai frumos roman de dragoste citit de mine. În fața iubirii, și soarele va mai răsări odată.

Cazul Magheru- Mihail Drumeș
Autorul meu preferat este Mihail Drumeș.  I-am citit de nenumărate ori cărțile și mereu, atât în timpul lecturii, cât și după aceasta am simțit doar bucurie la gândul revederii cu personajele mele preferate din literatura română.
Cartea din poză este romanul meu preferat scris de Drumeș și am de gând să-l recitesc în curând.
,,Cazul Magheru" prezintă povestea tânărului Ilarie, care decide să devină medic după moartea prematură a iubitei sale Marta. Oripilat de neștiința medicilor din acea perioadă, Ilarie decide să-și definitiveze studiile în India, însă statutul social modest nu-i permite acest lucru. Tot ce mai contează pentru protagonist este obținerea unei sume imense de bani pentru a putea pleca în țara care îi promite cunoștințe și studii de cea mai înaltă calitate. Însă ce preț este dispus Magheru să plătească pentru a-și îndeplini cea mai aprigă dorință? Având accentele unui roman polițist, ,,Cazul Magheru" este o operă foarte interesantă, care se citește cu ușurință și care promite că va ține captivat cititorul în mrejele sale de la prima până la ultima pagină. Finalul romanului este atât de frumos, încât m-a emoționat și marcat foarte mult, dar mai ales mi-a dat speranță. După orice perioadă dificilă a vieții vor veni vremuri mai bune. Iar dacă avem un vis în care credem cu adevărat și pe care ni-l dorim realizat stăruitor, indiferent de cât de mult timp ar lua și ce mijloace și-ar alege, visul va deveni realitate. Să nu ne pierdem niciodată încrederea în propriile idealuri!
Eu vă recomand călduros acest roman, dar și celelalte cărți scrise de Drumeș: ,,Scrisoare de dragoste" și ,,Elevul Dima dintr-a șaptea".

Opere- Scriitorul meu preferat este Mihail Drumeș, creator al unor povești de iubire care au reușit să treacă proba timpului și să fie iubite cu ardoare chiar și de către cititorii contemporani.
Vi-l recomand pe Drumeș dacă sunteți în căutarea unei opere care să îndeplinească următoarele ,,cerințe":
💞 să fie o lectură ușoară, lejeră, poate chiar în ton cu acest sfârșit de toamnă melancolic;
💞 să se bucure de o acțiune amplă și personaje foarte interesante;
💞 să aibă povești de viață variate;
💞 să impresioneze prin amploarea sentimentelor personajelor.

Știu că romanele acestui prozator nu sunt apreciate de un anumit număr de cititori, însă mie îmi plac enorm de mult și le-am recitit mereu cu plăcere. Dacă ar fi să fac un top al romanelor lui Drumeș, pentru mine ar arăta cam așa:
💜 1. ,,Cazul Magheru"
💜 2. ,,Elevul Dima dintr-a șaptea"
💜 3. ,,Invitația la vals"
💜 4. ,,Scrisoare de dragoste"

,,Invitația la vals" este poate cea mai frumoasă poveste de dragoste din literatura română... ❣

Pe scurt, eu vi-l recomand pe Drumeș spre lectură, cum de altfel vă recomand operele scrise de către autorii români, mai ales de către cei din perioada interbelică, perioadă în care romanul românesc a înflorit și s-a maturizat.