,,Pacientul englez" de Michael Ondaatje (recenzie)
Acțiunea romanului are loc la finalul celui De-al Doilea Război Mondial, în Italia, o țară răvășită de ororile luptelor. În centrul atenției cititorului se află patru inși care, la finalul războiului, nu știu sau nu-și pot redefini viața. Hana, o tânără infirmieră, pare că nu mai are curajul să trăiască după ce a supraviețuit atâta timp înconjurată de moarte și suferință. Caravaggio este un hoț și un fost spion care, uimit de propria înaintare în vârstă, simte că războiul i-a furat cei mai frumoși ani ai existenței și că acum, bătrân și mutilat, nu mai are rost să spere la un nou început. Kip este un genist sikh care-și pune zilnic viața în pericol pentru idealul unei țări căreia nu-i aparține, un tânăr pe care finanul războiului nu l-a dus acasă, ci l-a legat de Hana printr-o iubire sinceră și frumoasă, dar aparent imposibilă. Cei trei protagonist trăiesc în incinta unei vechi mănăstiri italiene. Dar ce îi mai ține legați de o ruină, când ar putea să-și reia viața într-un loc mai bun? Existența ultimului bolnav al spitalului improvizat, pacientul englez. Acesta este un bărbat care a suferit o accidentare gravă în deșert, în urma căreia și-a pierdut memoria, implicit identitatea personală. Singurul lucru pe care pacientul englez pare că și-l amintește din vechea lui viață este iubirea pentru o femeie măritată... poveste pe care le-o redă tovarășilor săi de suferință pe tot parcursul romanului.
Nucleul de la care a pornit cartea pare foarte promițător și mi-a stârnit interesul imediat, însă nu mi-a plăcut deloc modul în care a ales autorul să-și prezinte ideile.
Identitatea pacientului englez a fost învăluită într-o aură de mister, însă această aură mie nu mi-a stârnit nici cel mai mic interes. Nici povestea de dragoste dintre așa-zisul englez și Katharine nu m-a emoționat, nu mi s-a părut de neuitat.
Prezentul și trecutul se îmbină pe parcursul operei, însă atât de brusc, încât în unele momente ale lecturii mă simțeam foarte confuză, nu știam dacă evenimentul relatat era înainte de război, în timpul acestuia sau după.
Mi se pare că autorul a prezentat mult prea schițat anumite fapte, că nu a dat timp suficient cititorului pentru a-i cunoaște cu atenție personajele, pentru a-și forma o opinie stabilă despre acestea. Toată opera mi s-a părut mult prea alertă, lipsa unei mici trăiri în timpul lecturii fiind un defect colosal pentru mine. Nu am avut ocazia să empatizez cu personajele, trăirile lor nu mi-au stârnit curiozitatea, foarte multe dintre ideile enumerate în carte îmi erau deja cunoscute.
În ciuda tuturor lipsurilor pe care romanul le-a avut pentru mine, am reușit să-mi însușesc în timpul lecturii câteva idei prețioase.
Ce este iubirea și cum apare acest sentiment în viața omului? Această întrebare dificilă, care a trecut toate barierele timpului, a fost analizată de cele mai luminate minți ale omenirii, dar nici în ziua de azi nu are un răspuns concret, ci doar milioane de răspunsuri individuale, își face simțită prezența și în opera lui Michael Ondaatje prin povestea englezului cu o femeie interzisă lui, Katharine. Cele două personaje mi s-au părut atât de slab conturate, dialogurile lor au rămas pentru mine doar simple fraze pe foaie, fără a prinde viață și contur în imaginația mea.
Având acțiunea plasată mai ales după finalul războiului, faptele din timpul acestuia fiind rememorate, romanul redă câteva idei referitoare la acest eveniment istoric. Cea mai interesantă idee despre această temă mi s-a părut cea înaintată de Kip. Tânărul genist îi mărturisește lui Carravagio că acum, la finalul luptelor, se întreabă adesea de ce a decis să-și părăsească patria și să lupte în numele unei țări care i-a promis atâtea, dar care nu i-a dat în cele din urmă nimic.
Foarte mulți tineri au intrat în război plini de viață, energie, cu speranța într-un viitor mai bun, doar ca să se trezească la finalul luptelor drept niște adulți anxioși, temători, triști, fără nicio perspectivă de viitor. Câtă tristețe și bucurie a furat războiul omenirii!
Drama Hanei, tinerețea ei pierdută, suferința după un tată iubit, dar pierdut în focul luptelor nu m-au impresionat. I-am înțeles însă dezorientarea, frica de a crește într-o lume necunoscută, fără niciun sprijin.
Poate nu am citit la timpul și momentul oportun această carte, poate nu am avut suficientă răbdare în timpul lecturii pentru a înțelege personajele ce mi s-au părut atât de neaccesibile... cert este că această poveste m-a dezamăgit teribil.
Comentarii
Trimiteți un comentariu