,,Bucătăria sclavilor" de Kathleen Grisson (recenzie)

La începutul secolului  XIX-lea, comerțul cu sclavi negrii era înfloritor și parcă mai prosper ca niciodată. Acei oameni, care își pierdeau încă de la naștere toate drepturile și propria liberate doar din cauza unor prejudecăți rasiale, duceau o viață inumană, ei nu trăiau, ci doar existau pentru a duce la îndeplinire voința stăpânului lor. Rari erau acei proprietari de sclavi care arătau o urmă de umanitate în comportamentul lor cu aceștia.
Kathleen Grisson oferă cititorului, prin lectura romanului ,,Bucătăria sclavilor", o privire mai detaliată în viața de sclavie a celor năpăstuiți de această soartă, care trece peste toate granițele ,,impuse" de istorie și permite o viziune intimă asupra acelui mod de existență.
Lavinia, o fetiță albă, cum nu se poate de singură, fără părinți sau rude, ajunge să muncească pe o plantație de tutun, conviețuind cu sclavii Comandantului, bărbatul bogat în slujba căruia se va afla până va putea achita datoria răposatului ei tată.
Mică, nesigură, simțind tot mai des incertitudine în ceea ce privește propria identitate, Lavinia este dată în grija celei mai influente familii de sclavi de pe plantație. Frumoasa Belle, tânără mulatră, preferata Comandantului, va fi cea care o va ajuta pe protagonistă să se integreze în lumea negrilor, o lume a iubirii și a ajutorului reciproc. Pentru că, în ciuda statutului inferior, sclavii au reușit să-și creeze în rândurile lor o ierarhie bine organizată, să se ajute între ei la nevoie și să găsească o oarecare bucurie în acel mod de viață îngrozitor, dar pe care nu-l contestau niciodată, pentru că era tot ce aveau și cunoșteau.
Mama Mae și Papa George sunt unica familie a lui Belle, ajungând să reprezinte mai târziu figurile părintești și în viața Laviniei, după ce aceasta va începe să aibă încredere în bunătatea lor.

În carte sunt presărate o mulțime de personaje, cu un rol mai mult sau mai puțin important pentru acțiune, dar care contribuie la maturizarea Laviniei, pentru că romanul, pe lângă ampla descriere a vieții de sclav la început de secol XIX, își propune să surprindă și evoluția protagonistei. Aceasta, printr-o căsătorie neprevăzută, ajunge stăpâna plantației de tutun, și implicit a vechii ei familii. Lavinia, în ciuda insistențelor soțului ei, nu va reuși niciodată să se acomodeze cu noul ei rang social, care i-ar impune o atitudine rece și disprețuitoare față de cei pe care îi iubește cu adevărat.

Kathleen Grisson a ales să-și construiască o protagonistă în lumini și umbre. Lavinia, atât în copilărie, cât și la maturitate, face o mulțime de greșeli, pe care adesea nu are curajul să și le asume.
Faptul că este o răzvrătită într-o epocă patriarhală îi va aduce tinerei doar necazuri, care se vor revărsa și asupra celor dragi ei. În ciuda trecerii timpului și a distanței pe care situația lor socială o impune între ele, destinele Bellei și al Laviniei rămân la fel de inseparabile ca întotdeauna.
Ura și nesupunerea în fața propriului soț, iubirea stridentă pentru cei considerați inferiori ei sunt doar câteva puncte de la care va pleca criza existențială a protagonistei. Schimbarea produsă în sufletul Laviniei o împinge pe aceasta să facă ceva pentru a îmbunătăți soarta cruntă a sclavilor de pe plantație, ceva aproape imposibil de conceput.
Finanul romanului este foarte bine detaliat și surprinde, cred eu, sfârșitul unei ere întunecate și noul început care se răsfrânge într-o primă fază doar asupra personajelor implicate în poveste, dar care dă semne că s-ar răspândi în lumea întreagă.

Mie mi-a plăcut foarte mult romanul ,,Bucătăria sclavilor", care a reprezentat o lectură în urma căreia am rămas cu o mulțime de idei interesante. Subiectul romanului este fascinant, mai ales pentru iubitorii de ficțiune istorică; acțiunea este densă, dialogurile sunt pline de viață, descrierea acelei perioade nu lasă loc de plictis în timpul lecturii.
Când autorul îmi oferă ocazia, îmi place să descopăr povestea din spatele poveștii, mai exact care a fost momentul care a declanșat inspirația pentru scrierea romanului. Istoria din spatele cărții ,,Bucătăria sclavilor" mi se pare fascinată, autoarea afirmând faptul că: ,,Acum câțiva ani, am restaurat împreună cu soțul meu un vechi han aflat pe pământul unei plantații din Virginia. În vreme ce-i studiam trecutul, am dat peste o hartă pe care se afla desenat, chiar lângă casa noastră, un loc: Dealul negrilor. Neștiind povestea lui, istoricii s-au gândit doar la semnificația numelui, care nu putea fi decât una tragică. Mi-am frământat mintea cu ea luni de zile. Până la urmă, am văzut cu ochii minții o scenă la fel de limpede precum un film am început să scriu, iar cuvintele zburau pe hârtie."

Părinții tăi sunt acei oameni care te-au iubit, îngrijit și crescut, indiferent dacă aceștia sunt sau nu cei care ți-au dat viață. Chiar dacă erau sclavi, tata George și Mama Mae erau niște oameni foarte buni, plini de iubire pe care nu o revărsau doar asupra propriilor copilași, ci și asupra celor din jur. Lavinia s-a bucurat de afecțiunea acestui cuplu, care a ajuns să reprezinte pentru ea unica familie. Chiar dacă nicio legătură de sânge nu îi lega, Lavinia era fiica lui George și a lui Mae.
Indiferent unde l-ar duce viața, un om nu trebuie să uite niciodată care îi sunt originile și de unde a plecat. Lavinia își dovedește aprecierea sinceră pentru familia sa atunci când ajunge să fie stăpâna acestora. Niciun rang, nicio obligație socială nu o poate împiedica pe protagonistă să-și arate nemijlocit iubirea pentru cei care au crescut-o când avea cea mai mare nevoie.
La începutul secolului al XIX-lea, societatea patriarhală își impunea autoritar punctul de vedere. Lavinia, în calitatea ei de soție a unui om bogat, nu avea foarte multe drepturi, putea doar să ia decizii în ceea ce privește organizarea gospodăriei și a sclavilor. În schimb, o femeie din înalta societate avea o mulțime de responsabilități și obligații: să fie mereu elegantă, prezentabilă, să se ocupe de agenda socială a soțului, să fie mereu tăcută și să nu pună niciodată la îndoială deciziile soțului.
Sclavii erau tratați ca niște animale, drepturile le erau încă de la naștere refuzate, iar liberartatea, interzisă. Femeile mulatre erau adesea violate de stăpânii lor albi, iar bebelușii rezultați din aceste relații reprezentau viitoarea generație de sclavi. În ceea ce privește viața acestora, mi-a plăcut că autoarea a ales să prezinte și acele rare momente de bucurie pe care aceștia le aveau: micile festivități, lipsite de bogății, dar pline de bucurie, familiile pe care aceștia le întemeiau în rândul lor și care reprezentau principală lor sursă de curaj și putere.
În încheiere, recomand călduros spre lectură acest roman, căci are toate calitățile unei cărți de neuitat: teme variate, personaje care se bucură de o construcție solidă și vie, dialoguri diverse și o acțiune foarte bine amplasată în spațiu și timp. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

"Băieții din strada Pál" de Molnar Férenc (recenzie)

"Vincent și Theo" de Deborah Heiligman (recenzie)

,,Trei dinți din față" de Marin Sorescu (recenzie)