,,Însemnări din subterană" / "Notes from Underground"- F. M. Dostoievski
Romanul de față reprezintă prima mea întâlnire cu universul autorului rus și l-am citit când aveam 15 sau 16 ani și, deși au trecut câțiva ani de la lectură, nu am putut să uit impactul puternic pe care această carte a avut-o asupra mea.
Dovedind un spirit filozofic și polemic, Dostoievski este un adevărat cunoscător al psihologiei umane, redând, prin intermediul personajelor sale, tipologii umane veridice. Autorul este un colos al literaturii universale, care-și plimbă cititorul prin rândurile societății rusești de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Opera marelui prozator a avut un impact puternic asupra a zeci de generații de cititori, însă cele mai importante personalități marcate de realismul dostoievskian sunt: Camus, Kafka, Joyce și Proust.
Deși este o carte de dimensiuni reduse, regăsim și în cadrul acesteia câteva dintre temele care l-au consacrat pe autor în lumea literaturii: rolul renegatului în lume, influența bisericii asupra societății și singurătatea ca stil de viață.
Cu un fir narativ ușor de urmărit, această carte redă încercările unui mizantrop din Sankt-Petersburg de a se îndepărta de semenii săi, pe care îi consideră inferiori rațional și emoțional.
Naratorul nenumit al cărții este singur, tot mai puțin conștient de condiția sa de ființă socială, refuzând orice contact cu o altă persoană.
În însemnările sale, cititorul regăsește zbuciumul unui suflet neînțeles de cei din jur, care, împins la nesfârșit la marginea societății, decide să nu mai vrea să se integreze în aceasta, ci să o blameze cu fiecare ocazie.
Valoarea acestei opere nu constă în arta narativă, ci în gândurile acestui singuratic care, odată puse în aplicare în viața de zi cu zi, provoacă durere și neliniște în sufletul său deja oropsit.
Naratorul este singur, atât de singur și de nefericit. Urăște să vorbească cu cei din jur, nu are nici măcar un prieten apropiat. Este hăituit zi și noapte de gândurile sale negre, repetitive.
Când încerci să definești fericirea, totul este relativ simplu și ușor de exemplificat. Însă, când vine vorba de tristețe, totul se complică pentru că eu cred că tristețea este mult mai răsunătoare în inima unui om decât fericirea și că această stare de spirit aparent nedorită de nimeni poate avea mult mai multe forme și manifestări decât bucuria.
Cel mai interesant aspect al acestui roman pentru mine a fost reprezentat de mândria naratorului pentru durerea sa evidență. Pe parcursul lecturii, aveam impresia că acesta își ținea alături tristețea ca pe un trofeu prețios, pe care îl arăta oricui era dispus să-l vadă.
Unii oameni, printre aceștia numărându-se și mizantropul lui Dostoievski, văd în durere un certificat al puterii și al altitudinii de a face față vieții.
Naratorul aseamănă ființele umane cu niște clape de pian ce sunt apăsate de forțe superioare; astfel că oamenii nu sunt responsabili de faptele lor, ei fiind doar obiectul de trecere dintre forțele superioare și acțiune. Prin acest crez, mizantropul nu face altceva decât să se descotorosească de responsabilitatea propriilor fapte.
Adeseori, societatea încearcă să ne facă să urmăm așa-zisele ,,tipare" impuse de ea: căsnicia, un loc de muncă stabil, respect în rândul celorlați etc., dând de înțeles că doar aceste tipare pot aduce fericire în viața unui om. Personajul lui Dostoievski se opune feroce și în fața celei mai mici asemănări cu cei din jur. Chiar dacă această ,,unicitate" îl costă propria fericire, este preferabilă pentru narator decât recunoașterea faptului că propriile sale principii, pe care le-a respectat cu atâta strictețe, sunt atât de greșite. Orgoliul nu-l lasă să accepte că a făcut ceva atât de omenesc, că a greșit, pentru că această acceptare l-ar pune în rând cu semenii săi, aspect atât de disprețuit de mizantrop.
În cele de mai sus am expus doar câteva dintre ideile controversate ale personajului, însă pentru a vă forma o opinie asupra gândurilor acestuia vă invit cu drag să citiți romanul. Când am decis să scriu această recenzie, am hotărât să nu pun accent pe povestea propriu-zisă, deoarece semnificația firului narativ pălește în fața zecilor de idei despre realitatea socială și individuală surprinsă în paginile cărții.
Informații despre carte
Titlu: ,,Însemnări din subterană"
Autor: F. M. Dostoievski
Editura: Polirom
An apariție: 2012
Număr pagini: 180
EN: "Notes from Underground" - F. M. Dostoievski
With a narrative thread that is easy to follow, this book recounts the attempts of a misanthrope in St. Petersburg to distance himself from the others people.
The unnamed narrator of the book is alone, less and less aware of his condition as a social being, refusing any contact with another person.
In his notes, the reader finds the turmoil of a soul not understood by those around him, who, pushed to the edge of society, decides not to want to integrate into it, but to blame it on every occasion.
The value of this work does not lie in the narrative art, but in the thoughts of this misanthrope, once implemented in everyday life, causes pain and anxiety in his already horrified soul.
The unnamed narrator of the book is alone, less and less aware of his condition as a social being, refusing any contact with another person.
In his notes, the reader finds the turmoil of a soul not understood by those around him, who, pushed to the edge of society, decides not to want to integrate into it, but to blame it on every occasion.
The value of this work does not lie in the narrative art, but in the thoughts of this misanthrope, once implemented in everyday life, causes pain and anxiety in his already horrified soul.
Comentarii
Trimiteți un comentariu