"Daneza" de David Ebershoff (recenzie)
"Daneza" sau, în opinia mea, "Cum să iubești sufletul, nu corpul". Sau, și mai bine, "Cum să iubești necondiționat".
Einar Wegener, un cunoscut artist danez în perioada interbelică, simte, încă din copilărie, că în trupul lui cu trăsături masculine trăiește de fapt o femeie.
Transformarea artistului în Lili Elba, prima transexuală din lume începe cu o simplă favoare cerută de Greta Wegener, soția lui Einar.
Pictând portretul unei celebre cântărețe de operă, Greta își roagă soțul să îmbrace haine femeiești pentru a finaliza ultimele detalii ale tabloului.
Astfel apare Lili, identitatea feminină a lui Einar. Însă, cu trecerea timpului, oricât ar încerca Greta să îi ușureze viața soțului ei, mascând cu dibăcie aparițiile lui Lili, Einar va trebui să aleagă între cele două existențe.
Deși întreaga acțiune a romanului a avut ca temă principală transformarea suferită de Einar, eu consider că adevărata eroină a fost Greta. Apreciez enorm devotamentul de care aceasta dă dovadă, iubindu-și soțul mai presus de legile morale și sociale impuse în acele vremuri, acceptând-o pe Lili ca pe o ființă autonomă, total diferită față de Einar.

Autorul a reușit să surprindă într-o manieră foarte realistă transformările psihologice suferite de Einar. Acesta este împărțit între identitatea de bărbat și cea de femeie, între dorința de a deveni Lili și iubirea lui sinceră pentru Greta.
Lili se dovedește mult mai puternică, subjugându-l pe Einar.
Operația prin care Einar Wegener va deveni fizic Lili Elba are loc in Dresda, Germania.
Însă trecerea de la bărbat la femeie nu are loc brusc, Lili fiind o perioadă împărțită între stări și sentimente contradictorii, aparținând ambelor sexe.
Această carte oferă cititorului o lecție foarte importantă: indiferent de câte obstacole vor apărea în calea lor(și indiferent de natura acestora), dacă două persoane se iubesc vor rămâne împreună până la capăt. Decizia finală a Gretei de a se întoarce în California și de a o lasă pe Lili să ducă o viață independentă a fost făcută tot din iubire. Greta își dorește ca Lili să fie fericită și știe că cel mai bine pentru amândouă ar fi să nu se mai vadă pentru o perioadă, pentru a asimila în liniște întâmplările ce le-au marcat viața.
Recomand această carte categoriei de cititori care se află mereu în căutarea unui roman inspirat din realitate.
CITATE FRUMOASE:
"Cel mai rău lucru din lume e să te dai bătut!"
"Ne căznim toată viața să învățăm să acceptăm "învelișul" acesta care ne poartă prin lume, cât trăim. Sunt convins că orice om s-a uitat măcar o dată în oglindă și s-a gândit: "Eu nu sunt ăsta. Am fost hărăzit să fiu altcineva."
Comentarii
Trimiteți un comentariu