,,Pădurea spânzuraților" de Liviu Rebreanu (recenzie)

Liviu Rebreanu este unul dintre cei mai importanți prozatori români și o figură emblematică a perioadei interbelice.
Lectura romanului ,,Pădurea spânzuraților" a reprezentat mai mult decât o însușire de informații prin intermediul literaturii, a fost o experiență copleșitoare de viață, la finalul căreia am fost asaltată de o mulțime de gânduri și idei, pe care voi încerca să le redau în recenzia de față.

Primul aspect pe care un cititor îl observă atunci când deschide o carte este dedicația de pe prima pagină a acesteia. Cititorul pătrunde în intimitatea autorului și descoperă persoana sau persoanele care, prin simpla prezență sau poveste au reușit să producă o schimbare în sufletul creatorului, schimbare ce s-a cerut exprimată prin intermediul unei opere literare.
Amintirea fratelui său Emil, care a fost executat de armata Imperiului Austro-Ungar, pe front, în 1917, pentru încercarea de a tranversa frontul cu scopul de a se alătura armatei române, l-a determinat pe Liviu Rebreanu să scrie ,,Pădurea spânzuraților", un roman al experienței de război, cu un protagonist unic pentru literatura mioritică. Rebreanu îi dă personajului său destinul fratelui său. În interviurile susținute după publicarea romanului, autorul recunoaște într-adevăr asemănările dintre Bologa și fratele său mai mic, însă accentuează faptul că Apostol Bologa nu este în totalitate inspirat din persoana lui Emil Rebreanu, ci are și particularitățile sale.

Apostol Bologa, protagonistul romanului de față, este înrolat în armata austro-ungară, iar prin prisma evenimentelor istorice la care acesta ia parte, cititorul are ocazia să observe detalii deosebite despre război, gândurile și ideile unor oameni care luptă pentru o cauză mult prea mare pentru înțelegerea lor limitată.
În război, pe cele două baricade se află atât pe o parte, cât și pe cealaltă oameni nevinovați, care luptă pentru niște principii care, analizate obiectiv, nu valorează la fel de mult ca milioanele de vieți pierdute.

Apostol Bologa este un suflet chinuit între datorie și patriotism. Făcând parte din armata Imperiului Austro-Ungar, tânărul colonel se vede nevoit să lupte împotriva conaționalilor săi din Țara Românească. Un suflet mistuit de propriile gânduri, înclinat spre meditație, protagonistul oferă tuturor întâmplărilor dimensiunile unui destin.
Apostol Bologa, absolvent de Filosofie, consideră războiul o necesitate pentru specia umană, cei slabi sunt eliminați, iar cei puternici sunt evidențiati și apreciați. Personajul participă la prăbușirea propriilor idealuri atunci când asistă la execuția ofițerului ceh Svodoba (nume simbolic ce înseamnă ,,libertate" în limba cehă). După moartea unui om care a fost declarat vinovat de trădare de către Curtea Marțială, din juriul căreia Bologa a făcut parte, protagonistul începe să se gândească că și-a clădit existența pe o minciună. Criza existențială este atât de profundă, încât îi va ghida toate faptele, care-l vor duce la o moarte timpurie, sub stigmatul de trădător.

Am citit îndurerată și fără cuvintele suferințele personajului lui Rebreanu, și nu am mai întâlnit, în toate cărțile pe care le-am citit până acum, o suferință existențială care să depășească atât de violent bariera hârtiei... și să mă facă să trăiesc atât de multe stări contradictorii în timpul lecturii.
Încă din timpul liceului, deși nu aveam o vastă experiență de viață și nu înțelegeam mereu ce se întâmplă în jurul meu, am simțiți importanța studierii lui Liviu Rebreanu. Operele sale, deși au fost publicate cu mult timp în urmă, încă își găsesc ecou în societatea actuală.

,,Ion" a fost una dintre cărțile mele preferate studiate la școală. Descrierea tradițiilor și obiceiurilor din comunitatea sătească mi s-au părut atât de idilice, dintr-o lume pe care îmi doream enorm de mult să o cunosc în cele mai profunde straturi. Însă, în ciuda aprecierii mele evidente pentru universul rural redat atât de minuțios de Rebreanu, nu am putut să empatizez deloc cu protagonistul romanului. Acesta este motivul (subiectiv, bineînțeles) pentru care eu cred că ,,Pădurea spânzuraților" ar fi un roman mult mai potrivit pentru programa școlară. Nu toată lumea a simțit, la fel ca Ion, impulsul de nestăvilit de a acumula o avere, și prin intermediul acesteia, o poziție socială de rang superior. În schimb, tind să cred că fiecare dintre noi s-a privit la un moment dat în oglindă și nu s-a recunoscut, a simțit că propria viață este o minciună alimentată de idei false. La fel ca Apostol Bologa. Empatia trebuie să ne însoțească mereu în timpul lecturii, pentru a ne putea însuși trăirile personajelor, pentru a putea înțelege la justa ei valoare o operă.

 Apostol Bologa este mult mai plăcut cititorilor decât Ion al Glanetașului. Și poate că elevii ar citi cu mult mai mult interes despre trăirile acestuia, care mie mi se par net superioare experiențelor lui Ion.
Chiar dacă aproape am terminat de scris această recenzie, am sentimentul sâcâitor că lipsește ceva. Nu știu, poate ceva ce nu pot cuprinde în cuvinte. Cert este că vă recomand romanul ,,Pădurea spânzuraților" și prin extensie literatura română, atât de frumoasă și plină de emoții.