,,Omul în căutarea sensului vieții" de Viktor Frankl (recenzie)

Holocaustul este o perioadă atât de neagră în istoria umanității încât și acum, la aproximativ 80 de ani de la încheierea acelor vremuri sumbre, oamenii încă simt nevoia să se documenteze asupra acestui subiect. Tendința autorilor contemporani de a scrie ficțiune istorică bazată pe această temă mi se pare demnă de lăudat, însă în ultima perioadă mi se părea că dau mereu peste aceleași abordări ale subiectului, clișee, iubiri imposibile din timpul războiului.
Am citit nenumărate cărți despre Holocaust, regimul nazist și influența acestuia în întreaga lume și chiar nu mai credeam că voi mai găsi o carte care să abordeze aceste aspecte istorice într-un mod nou și inedit... până când am citit cartea de memorii a lui Viktor Frankl, supraviețuitor al lagărului Auschwitz.
În ceea ce privește faptele relatate, Viktor Frankl nu se remarcă prin nimic nou față de alți scriitori. Regăsim în mica sa istorisire aceeași durere și neputință ca în toate cărțile despre război. Autorul a fost schingiuit și chinuit la fel ca orice deținut, făcând parte din masa imensă de evrei care și-a văzut moartea mult prea aproape, de mult prea multe ori.
Noutatea pe care această carte cred eu că o aduce în rândul milioanelor de relatări despre Holocaust este modul în care autorul, psihiatru de meserie, a decis să prezinte trăirile sale interioare din acea perioadă, dar și pe cele ale celor din jur, în măsura în care a avut acces la acestea. Într-adevăr, apreciază autorul, perioada petrecută în lagăr a fost plină de umilință și suferință, însă cu toate acestea, foarte mulți au fost cei care au găsit puterea de a merge mai departe în acele timpuri îngrozitoare și de a nu-și lua viața după prima decepție. De unde se alimentau acești oameni cu atâta curaj, în ciuda evidențelor? Din speranța pe care, oricât de mult un om și-ar dori s-o potolească,  o păstrează în suflet indiferent de clipele prin care trece. Din amintirea celor dragi cu care, cu mult noroc, s-ar fi putut reuni după încheierea acelui coșmar.

În cele mai grele etape ale existenței, omul găsește o oază de bucurie. Viktor Frankl relatează cu multă duioșie și compasiune micile serate pe care deținuții le organizau în lagăr, cu scopul de a se înveseli și de a uita, pentru câteva clipe binecuvântate, amărăciunea vieții.

Autorul a supraviețuit acestor experiențe traumatizante având în inima lui mereu vie și dătătoare de curaj amintirea soției, cu care purta dialoguri imaginare ore întregi. Din păcate, abia la eliberarea lagărului autorul va afla că aleasa inimii lui a fost gazată fără milă de odioșii naziști.
Am citit înfiorată despre schimbarea incredibilă pe care o sufereau oamenii care erau obligați să păzească și să instaleze frica între deținuți. Înainte de război, acești gardieni aveau familii, slujbe respectabile, erau membri apreciați ai societății. Aflându-se într-o situație în care erau puși să aleagă între viață și moarte, între propria persoană și cea a deținutului, normal că acești gardieni au ales liniștea și siguranța relativă pe care supunerea le-a oferit-o. Instinctul de a supraviețui a primat și a transformat niște oameni respectabili în adevărate brute, fără urmă de umanitate sau milă.
În acel iad, existau totuși adevărați îngeri, persoane care găseau o putere emoțională de neimaginat și reușeau să-i bucure pe cei din jur cu prezența lor alinătoare.
Depășind aceste orori, Viktor Frankl nu s-a lăsat, la fel ca alți supraviețuitori, acaparat de tristețe și neputință în fața revenirii la o realitate de mult uitată, ci a încercat să dea experienței sale un sens.

Care este scopul vieții noastre? Cu ce scop ne aflăm aici? De ce trăim toate experiențele pe care viața ni le oferă? Cine suntem, de fapt? Ce ne definește ca oameni?
Aflat în cea mai mare suferință posibilă, aceea de a înțelege că nu mai este stăpânul propriei vieți, Viktor Frankl s-a întrebat, după lungi cugetări, care este sensul vieții sale. Care este sensul suferinței sale și a tuturor celorlalți deținuți? De ce el, și nu altul?
Deținutul care și-a pierdut încrederea în viitor -în viitorul său- e condamnat la o moarte spirituală care, cel mai probabil, va fi imediat urmată de o moarte fizică. Nici în cele mai imposibile, aparent fără scăpare situații nu ar trebui să ne pierdem speranța, acest sentiment uneori atât de ilogic și nejustificat, dar care ține pe linia de plutire umanitatea încă de la începutul acesteia.
Pentru ca viața să aibă un sens, autorul ajunge la o concluzie răvășitoare la o primă vedere: și în suferință există logică. Durerea este o parte de neînlăturat a existenței umane. Când deținutul ajungea la concluzia că durerea sa este unică în lume și că este datoria sa s-o trăiască, acesta găsea, oricât de ridicol ni se pare nouă, sens în acest crez și avea curajul de a-l pune în practicare.
Oricât de imposibile mi s-au părut unele idei expuse de Viktor Frankl în cartea sa de memorii, nu m-am îndoit niciodată de veridicitatea lor. Întrebați de ce nu vor să relateze prin ce au trecut sub umbra regimului nazist, unii supraviețuitori au afirmat că nu au cui să dea explicații: tovarășii lor de suferință au trăit pe propria lor piele durerea, iar ceilalți, cei care nu au experimentat suferințele lagărului, nu vor înțelege niciodată la justa lor valoare trăirile demonice pe care acel loc i le putea inocula cuiva.
,,Omul în căutarea sensului vieții" este o carte care se citește foarte ușor și care, în ciuda dimensiunilor sale reduse, permite cititorilor să extragă o mulțime de lecții benefice vieții. Romanul este structurat în trei părți.

Mie cel mai mult mi-a plăcut prima parte (care relatează experiența autorului în lagăr), însă am putut să deduc cu ușurință și necesitatea celorlalte două părți pentru înțelegerea mai aprofundată a subiectului abordat.
Vă recomand cu drag această carte!

Câteva dintre ideile interesante pe care le-am desprins din roman:
1. Lacrimile, conform autorului, nu sunt o dovadă a slăbiciunii, ba chiar din contră, acestea reprezintă curajul de a accepta faptul că suferi.

2. Un om este capabil să trăiască și să moară pentru idealurile sale.

3. Durerile pe care le-ai trăit și în urma cărora ai supraviețuit trebuie să reprezinte cea mai de preț nestemată a ta, deoarece aceste suferințe te-au transformat în omul puternic care ești azi.

4. Sănătatea mintală este reprezentată de ce ai făcut deja și de ce ar mai trebui să realizezi, mai exact, diferența dintre ceea ce ești și ce ar trebui să devii.

5. Sensul vieții nu este un concept stabil, ci acesta poate să fie diferit de la o zi la alta, în funcție de propriile idei, gânduri și năzuințe.

6. Suferința poate fi, în cele mai grele momente, un sens al vieții.

7. ,,Există un singur lucru de care mă tem: să nu fiu demn de suferința mea." (Dostoievski)

8. Cel care are un ,,de ce" pentru care să trăiască, poate suporta aproape orice durere.