,,Am scris noaptea în jurnal" de Veera Hiranandani (recenzie)
Îmi place foarte mult istoria, însă prefer să descopăr informații despre cele mai importante evenimente ale trecutului prin intermediul ficțiunii, nu prin prisma manualelor școlare sau a studiilor de specializare, care adesea mi se par că uită să redea un element-cheie pentru mine: sentimentele oamenilor care au trăit faptul descris.
Pentru a vă putea introduce în universul creat de Veera Hiranandani, cred că trebuie să vă familiarizez cu contextul istoric în care s-au desfășurat faptele, un element crucial pentru înțelegerea acestora la justa lor valoare.
În zilele de 14 și 15 august 1947, India și-a câștigat independența de sub stăpânirea Marii Britanii și a fost împărțită în două republici: India și Pakistan. Separarea s-a petrecut după secole de tensiuni religioase între hindușii indieni și musulmanii indieni. Au fost mulți cei care n-au dorit ca India să se dividă, dar, în cele din urmă, conducătorii de atunci au convenit asupra acestei soluții.
În unele locuri din India, conflictele izbucneau periodic. Totuși, înainte de împărțire, existau zone în care oamenii de mai multe religii, inclusiv musulmani, hinduși, sikhi, și populații religioase mai puțin numeroase, ca parși, creștini, jainiști, trăiau în armonie, laolaltă. În timpul trecerii granițelor, dintr-o parte în alta, tensiunile s-au intensificat și au avut loc numeroase lupte, cu pierderi de vieți, între musulmanii care intrau în Pakistan și hindușii și oamenii de alte religii care intrau în India. Multe dintre acele violențe s-au petrecut în locuri unde înainte fusese pace. Se estimează că peste 14 milioane de oameni au trecut granița și cel puțin un milion de oameni au murit în timpul acestei deplasări (unii spun mai mult, alții mai puțin). Este cea mai mare mișcare în masă din istorie.
Plasându-și personajele în acele vremuri tulburi nu doar pentru India, ci pentru întreaga omenire, autoarea prezintă trăirile Nishei, o fetiță introvertită, dar sinceră care, resimțind mult prea puternic dorul pentru o mamă pe care nu a cunoscut-o niciodată, decide să i se destăinuie acesteia într-un mod înduioșător: scriind într-un jurnal.
Citind gândurile protagonistei, cititorul are acces la o prezentare sinceră, cum numai un copil inocent o poate face, asupra evenimentelor de atunci.
Un adevăr dur, sincer și cât se poate de universal, de care oamenii aveau nevoie atât atunci, cât și în zilele noastre este acesta: cu toții suntem oameni, indiferent de religia pe care o practicăm. Creatorul este Unul singur, religiile sunt doar diverse moduri de a-i arăta acestuia recunoștință și nu ar trebui să reprezinte motive de ură între oameni.
Nisha și fratele ei geamăn, Amil, aflându-se la o vârstă fragedă, fără a cunoaște complexitatea inutilă pe care adulții au tendința de a o oferi lucrurilor simple, nu pot să asimileze tot ce se întâmplă în jurul lor, pentru că, potrivit lor, nu avea sens. De ce, fiind hinduși, trebuiau să-și ia adio de la bucătarul lor, Kazi, cu care au conviețuit în armonie, doar pentru că acesta era musulman?
Dezastrul, care la început era îndepărtat și nu părea să-i afecteze, își face, încet, dar inevitabil, simțită prezența în casa familiei Nishei.
Aflându-se pe ,,partea greșită a țării", cea destinată exclusiv musulmanilor, Nisha, Amil, tatăl lor și bunica paternă se văd nevoiți să pornească într-un lung pelerinaj către o nouă viață, care nu aduce cu sine speranța unui nou început, ci frica în fața violențelor și a incertitudinii.
O călătorie grea se arată în fața micuței familii... oare vor reuși aceștia să facă față greutăților și să ajungă cu bine la destinație?
Această carte a fost o revelație pentru mine, din mai multe perspective: în primul rând, datorită subiectului expus, care până la lectura romanului mi-a fost complet necunoscut, dar și datorită incursiunii în viața culinară indiană (descrisă prin prisma pasiunii protagonistei pentru gătit); bucătăria indiană este o lume colorată, condimentată și vegetală.
Veera Hirannandani abordează și alte teme, mai mult cu caracter uman decât istoric, precum relațiile tensionate ce pot apărea adesea într-o familie monoparentală, frica unor părinți de a-și accepta copilașii așa cum sunt, importanța prieteniei în dezvoltarea unui copil etc.
Diferențele culturale nu ar trebui să îndepărteze oamenii, ba chiar dimpotrivă, ar trebui să-i aproprie, să-i facă să-și dorească să se cunoască mult mai bine unii pe alții și să se înțeleagă.
Pentru a vă putea introduce în universul creat de Veera Hiranandani, cred că trebuie să vă familiarizez cu contextul istoric în care s-au desfășurat faptele, un element crucial pentru înțelegerea acestora la justa lor valoare.
În zilele de 14 și 15 august 1947, India și-a câștigat independența de sub stăpânirea Marii Britanii și a fost împărțită în două republici: India și Pakistan. Separarea s-a petrecut după secole de tensiuni religioase între hindușii indieni și musulmanii indieni. Au fost mulți cei care n-au dorit ca India să se dividă, dar, în cele din urmă, conducătorii de atunci au convenit asupra acestei soluții.
În unele locuri din India, conflictele izbucneau periodic. Totuși, înainte de împărțire, existau zone în care oamenii de mai multe religii, inclusiv musulmani, hinduși, sikhi, și populații religioase mai puțin numeroase, ca parși, creștini, jainiști, trăiau în armonie, laolaltă. În timpul trecerii granițelor, dintr-o parte în alta, tensiunile s-au intensificat și au avut loc numeroase lupte, cu pierderi de vieți, între musulmanii care intrau în Pakistan și hindușii și oamenii de alte religii care intrau în India. Multe dintre acele violențe s-au petrecut în locuri unde înainte fusese pace. Se estimează că peste 14 milioane de oameni au trecut granița și cel puțin un milion de oameni au murit în timpul acestei deplasări (unii spun mai mult, alții mai puțin). Este cea mai mare mișcare în masă din istorie.
Plasându-și personajele în acele vremuri tulburi nu doar pentru India, ci pentru întreaga omenire, autoarea prezintă trăirile Nishei, o fetiță introvertită, dar sinceră care, resimțind mult prea puternic dorul pentru o mamă pe care nu a cunoscut-o niciodată, decide să i se destăinuie acesteia într-un mod înduioșător: scriind într-un jurnal.
Citind gândurile protagonistei, cititorul are acces la o prezentare sinceră, cum numai un copil inocent o poate face, asupra evenimentelor de atunci.
Un adevăr dur, sincer și cât se poate de universal, de care oamenii aveau nevoie atât atunci, cât și în zilele noastre este acesta: cu toții suntem oameni, indiferent de religia pe care o practicăm. Creatorul este Unul singur, religiile sunt doar diverse moduri de a-i arăta acestuia recunoștință și nu ar trebui să reprezinte motive de ură între oameni.
Nisha și fratele ei geamăn, Amil, aflându-se la o vârstă fragedă, fără a cunoaște complexitatea inutilă pe care adulții au tendința de a o oferi lucrurilor simple, nu pot să asimileze tot ce se întâmplă în jurul lor, pentru că, potrivit lor, nu avea sens. De ce, fiind hinduși, trebuiau să-și ia adio de la bucătarul lor, Kazi, cu care au conviețuit în armonie, doar pentru că acesta era musulman?
Dezastrul, care la început era îndepărtat și nu părea să-i afecteze, își face, încet, dar inevitabil, simțită prezența în casa familiei Nishei.
Aflându-se pe ,,partea greșită a țării", cea destinată exclusiv musulmanilor, Nisha, Amil, tatăl lor și bunica paternă se văd nevoiți să pornească într-un lung pelerinaj către o nouă viață, care nu aduce cu sine speranța unui nou început, ci frica în fața violențelor și a incertitudinii.
O călătorie grea se arată în fața micuței familii... oare vor reuși aceștia să facă față greutăților și să ajungă cu bine la destinație?
Această carte a fost o revelație pentru mine, din mai multe perspective: în primul rând, datorită subiectului expus, care până la lectura romanului mi-a fost complet necunoscut, dar și datorită incursiunii în viața culinară indiană (descrisă prin prisma pasiunii protagonistei pentru gătit); bucătăria indiană este o lume colorată, condimentată și vegetală.
Veera Hirannandani abordează și alte teme, mai mult cu caracter uman decât istoric, precum relațiile tensionate ce pot apărea adesea într-o familie monoparentală, frica unor părinți de a-și accepta copilașii așa cum sunt, importanța prieteniei în dezvoltarea unui copil etc.
Diferențele culturale nu ar trebui să îndepărteze oamenii, ba chiar dimpotrivă, ar trebui să-i aproprie, să-i facă să-și dorească să se cunoască mult mai bine unii pe alții și să se înțeleagă.
Comentarii
Trimiteți un comentariu