,,Rămășițele zilei" de Kazuo Ishiguro (recenzie)

Kazuo Ishiguro este unul dintre celebrii autori laureați ai premiului Nobel pentru Literatură.
"Rămășițele zilei" este prima mea întâlnire cu opera autorului american de origine japoneză. Deși nu este printre preferatele mele, "Rămășițele zilei" rămâne totuși o carte foarte bună, din care am învățat multe lucruri, precum ce înseamnă să-ți iubești cu adevărat slujba sau ce înseamnă demnitatea și iubirea față de anumite principii de viață. 

Stevens a practicat meseria de majordomn încă din tinerețe, iar după trecerea anilor, acesta adună roadele muncii sale îndelungate: mândria de a fi în slujba unor gentlemani de prima mână, bucuria de a fi numit "un majordomn mare" și sentimentul de satisfacție pe care doar o muncă bine făcută îl poate da. În practicarea oricărei meserii apare noțiunea de progres. Societatea și industria se dezvoltă, așadar este un proces foarte normal ca unele meserii să dispară, iar altora să li se schimbe cerințele de lucru.
Viața personală nu trebuie să-și facă resimțită prezența în activitatea profesională. Chiar și în cele mai grele momente, trebuie să ne îndeplinim cu succes atribuțiile, pentru a fi utili și pentru a nu pierde din respectul pe care ceilalți ni-l acordă.

Echilibrul vieții sale este perturbat de scrisoarea domnișoarei Kenton, o fostă colegă de muncă de la conacul Darlington Hall. Aceasta și-a părăsit postul de muncă în urmă cu 20 de ani, pentru a-și întemeia o familie. În scrisoarea sa, domnișoara Kenton îi dădea de înțeles lui Stevens că, din păcate, căsnicia ei e pe sfârșit și că și-ar dori să se reîntoarcă la conac.
Iubind-o fără să-și dea seama, Stevens pornește într-o călătorie sub falsul pretext de a-și revedea colega în scop profesional, însă această întrevedere are rolul de a-i aduce aminte majordomnului de vremurile bune, ce i-au marcat atât de profund viața.
Această călătorie mai are și rolul unei regăsiri a sinelui. Stevens, înconjurat de frumoasele peisaje ale Angliei rurale, rememorează toate punctele de cotitură din viața lui, toate persoanele ce i-au marcat într-un fel sau altul existența.
Sentimentul de patriotism este foarte bine conturat în primele pagini ale romanului, majordomnul simțind o bucurie imensă la vederea peisajelor rurale ale Angliei. La sentimentul de bucurie se adaugă mândria, Stevens fiind profund recunoscător că trăiește pe acele meleaguri frumoase.
Simplitatea, devotamentul și franchețea cu care-și exercită atribuțiile Stevens sunt demne de lăudat. Acesta, insensibil la evenimentele sociale și politice ale lumii în acele vremuri (cum ar fi cele Două Războaie Mondiale), își servește cu mândrie și respect stăpânii, luând parte, din umbră, la marile schimbări ale lumii.

Revederea cu domnișoara Kenton are darul de a-l face pe Stevens să-și dea seama că plăcerile trecutului sunt cele mai periculoase arme de distragere a atenției. Viața trebuie să-și urmeze ritmul obișnuit, indiferentă la durerile noastre. Uneori avem impresia că am irosit timp foarte prețios din viața noastră, astfel că cel mai accesibil antidot e refugierea în trecut, reluarea unor vechi relații. Astfel avem impresia că încă ne mai putem controla timpul și viața. Restabilirea echilibrului inițial are loc atunci când Stevens ia cea mai bună decizie după revederea cu cea pe care a iubit-o o viață întreagă.
Kazuo Ishiguro transmite, prin opera sa, demnitatea unei generații pierdute, ce găsea mândrie și plăcere în orice aspect mărunt al vieții.