,,Movila Miresii" de Maria Dumitrașcu (recenzie)
Totul începe la țară. Pentru că ,,veșnicia s-a născut la sat", nu?
Autoarea redă, prin intermediul protagonistei, înzestrată cu un nume tipic țărăncuței românce, Anișoara, un ideal de viață la care orice om de condiție inferioară visează, fie că vrea sau nu: desăvârșirea prin educație și iubire.
Esența satului românesc este prezentă și în ,,Movila Miresii": părinții care nu văd altă cale în lume pentru odraslele lor decât cea a unei vieți simple, pe care au dus-o toți membrii familiei, din moși strămoși. Părintele din zona rurală, needucat și fără viziuni asupra existenței, nu poate concepe o viață în afara hotarelor satului. Satul reprezintă pentru acesta universul, iar în afara acestuia se află haosul. Centrul universului este casa, locul sfânt al familiei.
Anișoara este o tânără mică cu dorințe mari, o fată care își dorește cu orice preț să-și depășească condiția modestă. Refuzul categoric al părinților, dar mai ales cel al mamei, de a o lasă să meargă la liceu în oraș, își are originea în vechile superstiții ale poporului român. Fata plecată de lângă părinți este vulnerabilă și poate oricând să fie prinsă în brațele păcatului.
Anișoara se luptă mult cu părerea părinților, iar dorința fetei este atât de puternică, încât aceasta reușește ceea ce-și propune: ajunge să studieze la liceu, într-o perioadă istorică în care educația fetelor de la țară era văzută ca un moft, ca o sfidare a legilor nescrise. Locul femeii era, în mentalitatea colectivă, lângă vatră, lângă soț și lângă prunci.
Când ne dorim ceva cu adevărat, sincer și din toată inima, vom reuși să ne atingem idealul, indiferent de câte obstacole vom întâlni în cale.
Anișoara este pusă în fața unei alegeri atât de dureroase și de nedrepte: educația sau familia. Iar protagonista, însoțită de buna sa prietenă, Aurica, alături de care a trăit cele mai frumoase clipe ale adolescenței, alege să lase în spate idilicul sat al copilăriei și să plece în oraș pentru a studia la liceu.
Elementul-cheie al acestui roman este limbajul.
Unii cititori ar putea găsi deranjant limbajul folosit în carte, cel specific lumii rurale, o limbă vorbită care nu respectă normele literare, însă să nu uităm că naratoarea este o fată crescută și formată la țară, limbajul incorect fiind singurul accesibil. O felicit pe această cale pe Maria, pentru că a ales să redea veridic țăranul român și comunitatea rurală din România.
Nu înțeleg de ce există tendința generală a societății moderne de a-și nega originile modeste, de la țară. Mi se pare inutil să te rușinezi de ceva ce oricum nu vei putea schimba niciodată. Românul, indiferent de cât de mult s-ar îndepărta de sinele său autentic, rămâne în adâncul inimii sale un om al pământului, al naturii, care nu poate vedea sensul vieții decât prin prisma tradițiilor și a obiceiurilor.
După ce Anișoara studiază puțin la Brăila, narațiunea devine literară în conformitate cu normele limbii române, observându-se o evoluție stilistică la nivelul textului.
Ambițioase, curajoase și foarte hotărâte, Anișoara și Aurica termină liceul cu note foarte mari, care le permit să studieze la o facultate din București.
Cele două fete ajung profesoare, iar destinul le desparte, din păcate, pentru totdeauna.
Prietenia este una dintre cele mai frumoase trăiri umane. Un prieten este reprezentantul binelui pe pământ, acea persoană care chiar și în cele mai grele momente te încurajează și te ajută. Cum să nu fie apropiate Anișoara și Aurica, când cele două au trecut practic prin o parte mare a vieții împreună? Un prieten este o parte importantă a sufletului nostru, în cele mai dificile momente esența fericirii.
Atunci când, după mulți ani, Anișoara află că nu își va mai vedea prietena niciodată, aceasta simte ca încă o dată viața a demonstrat cruzimea și nedreptatea de care poate da dovadă.
Protagonista își leapădă (însă nu definitiv) identitate de fată de la țară și încearcă să se adapteze noului ei statut, cel de profesoară. Anișoara nu-și poate uita trecutul, oricât de mult și-ar dori acest lucru. Trecutul e o parte din noi, o parte de neînlăturat.
Mutându-se într-un sat de la malul mării, Anișoara îl cunoaște pe Doru, cel care va fi iubirea vieții ei, omul care îi va oferi cele mai frumoase clipe, dar și cele mai agonizante momente.
Iubirea. Un cuvânt. Șapte litere. Agonie și extaz. Milioane de povești de viață.
De ce, dacă o iubește cu adevărat, Doru își rănește mereu și mereu soția, prin infidelități și minciuni?
De ce, știind cât de toxică este pentru ea relația cu soțul ei, Anișoara nu-l părăsește? Pentru că așa e iubirea. Îl iertăm pe cel iubit și continuăm să-l iubim cu aceeași intensitate, indiferent de cât de mult ne rănește.
Iubirea celor doi are un început compromițător, este atât de sinceră și de frumoasă. Dar apoi apare ceva, nu-mi pot da seama ce anume, care face ca iubirea și devotamentul să nu mai fie de ajuns, iar Doru caută neprevăzutul, și poate și o altfel de fericire, în persoana altor femei.
Finalul romanului aduce împreună două extreme: pierderea și regăsirea.
,,Movila Miresii" este o carte care are toate caracteristicile unui bildungsroman: neinițiata Anișoara pășește cu incertitudine în lumea mare, unde va cunoaște cu siguranță atât frumusețea, cât și tristețea, dar apare și maturizarea fetei devenite femei din cauza rapidității cu care acest univers vrea să se descotorosească de noi.
Sunt foarte obiectivă când vă recomand acest roman și, lăsând la o parte prietenia mea cu autoarea, cărțile Mariei merită să fie citite deoarece, cu foarte multă gingășie și sensibilitate, aceasta aduce în fața cititorului teme foarte actuale.
CÂTEVA CITATE FRUMOASE
• ,, Putem doar cât credem că putem."
• ,, Una e să visezi, alta e să trăiești..."
• ,, Despărțirile de locuri, adică de trăiri, au ceva din sfâșierea morții."
• ,, Poate că iadul e, pur și simplu, lipsa iubirii..."
• ,, Ce sunt locurile dacă nu memoria clipelor trăite?"
Comentarii
Trimiteți un comentariu